Real Madrid dă piept în această seară cu Liverpool, acasă pe “Bernabeu”. În ultimii patru ani, spaniolii n-au mai depăşit optimile competiţiei, în timp ce englezii au fost de două ori finalişti.
A noua victorie consecutivă în campionat le-a dat aripi jucătorilor lui Juande Ramos. Madrilenii visează acum că pot avea din nou şi Europa la picioare. Realul n-a mai trecut de optimile Ligii din 2005, dar înaintea duelului cu Liverpool preşedintele Vicente Boluda e optimist. “Va fi un meci mare. Aici câştigăm cu 3-0, iar pe Anfield învingem cu 2-1”, crede boss-ul madrilen, care e convins că la finalul sezonului Real va fi triumfătoare în Liga Campionilor, dar şi în Primera Division. La rândul său, antrenorul Juande Ramos a mărturisit că a făcut tot posibilul pentru a-şi ţine elevii în frâu: “Băieţii sunt foarte surescitaţi. Parcă au înnebunit aşteptând meciul cu Liverpool. Nu mai au răbdare”. De cealaltă parte, formaţia engleză n-a avut un început de an prea roz. Doar două victorii din şase partide au reuşit jucătorii lui Rafa Benitez în 2009. Singura veste bună pentru “cormorani” vine de la căpitanul Steven Gerard, care a revenit în lot după accidentarea suferită la începutul lunii şi va face deplasarea la Madrid.
TRECUT ŞI PREZENT
Într-o altă confruntare-şoc se regăsesc faţă în faţă Chelsea şi Juventus. Antrenorul torinezilor, Claudio Ranieri, susţine că nu vede meciul ca pe o revanşă faţă de formaţia londoneză pe care a pregătit-o între 2000 şi 2004. Tehnicianul italian a recunoscut doar că ar vrea să-i arate fostului său patron, Roman Abramovici, forţa lui Juventus, o echipă construită de el. Va fi totuşi o partidă specială pentru Ranieri, care n-a fost uitat de jucătorii de pe Stamford Bridge. “Îl ador. Dacă n-ar fi fost el, poate că n-aş fi aici în acest moment. El m-a vrut la Chelsea, m-a ajutat să evoluez şi mi-a arătat că există şi un alt mod de a juca”, a spus Frank Lampard.
IERI
Atletico Madrid – FC Porto
Arbitru: Howard Melton Webb (Anglia)
Olympique Lyon – FC Barcelona
Arbitru: Wolfgang Stark (Germania)
Arsenal – AS Roma
Arbitru: Claus Bo Larsen (Danemarca)
Inter – Manchester United Pro TV
Arbitru: Luis Medina Cantalejo (Spania)
AZI
Chelsea – Juventus
Arbitru: O. M. Benquerenca (Portugalia)
Villarreal – Panathinaikos Atena
Arbitru: Konrad Plautz (Austria)
Sporting Lisabona – Bayern München
Arbitru: Bertrand Layec (Franţa)
Real Madrid – Liverpool Pro TV
Arbitru: Roberto Rosetti (Italia)
Citește pe Antena3.ro