Fotbalul englez se confrunta cu un nou scandal. Cristiano Ronaldo, atacantul portughez al lui Manchester United, a fost arestat si interogat miercuri, fiind acuzat de viol. Jucatorul a fost, in cele din urma, eliberat pe cautiune in seara aceleiasi zile.
ANCHETA. Potrivit presei britanice, fotbalistul in varsta de 20 de ani s-a deplasat la Scotland Yard de bunavoie pentru a raspunde la intrebarile anchetatorilor, dupa ce doua femei l-au acuzat de agresiune sexuala. La inceputul lunii octombrie, doua frantuzoaice au depus plangere la Politie, afirmand ca au fost violate de un fotbalist si de un prieten al acestuia, intr-un hotel din Londra. Potrivit The Sun, presupusele victime au povestit ca l-au intalnit pe jucatorul lui Manchester United la 2 octombrie intr-un bar, apoi l-au urmat pe acesta la hotel. Fotbalistul se afla la Londra pentru ca in urma cu o zi echipa sa jucase cu Fulham, in etapa a 8-a din Premier League. INSCENARE? Cristiano Ronaldo sustine ca este nevinovat si ca este victima unei "inscenariì. Carlos Queiroz, antrenorul secund al lui Manchester United, a declarat pentru televiziunea portugheza ca "jucatorul este calm, dar nemultumit ca este implicat intr-o poveste neadevarata. (Delia Gomoescu)
AGRESORI SAU VICTIME?
|
Mai multe scandaluri de acest gen au izbucnit in ultimii ani in fotbalul englez, fara a avea insa urmari in Justitie. In septembrie 2003, doi jucatori de la Chelsea si Newcastle au fost acuzati ca au facut parte dintr-un grup de barbati care au violat o tanara de 17 ani. La 8 ianuarie 2004, cazul a fost clasat, din lipsa de probe. In iunie 2005, atacantul olandez al lui Arsenal, Robin van Persie a stat doua saptamani in arest tot ca urmare a unei acuzatii de viol. Din cei 9 fotbalisti implicati in cazuri de acest gen in ultima perioada, doar unul a fost gasit vinovat. Astfel, sindicatul fotbalistilor acrediteaza ideea ca jucatorii sunt victime ale inscenarilor puse la cale de femei care urmaresc sa obtina bani sau faima in timp record.
|
Citește pe Antena3.ro