x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mentor vs discipol

Mentor vs discipol

de Marius Mihalcea    |    29 Iul 2009   •   00:00
Mentor vs discipol
Sursa foto: /Mediafax

După ce, în urmă cu aproape patru ani, a trebuit să-şi înfrunte fiul, Răzvan, cel mai titrat antrenor român, Mircea Lucescu va da piept în această seară şi cu unul dintre copiii săi de suflet, Ioan Ovidiu Sabău.



Meciul lui Şahtior cu echipa fostului său elev de la Dinamo, Brescia şi Rapid nu îi dă astâmpăr lui Mircea Lucescu. În ciuda recomandării medicilor, tehnicianul câştigătoarei Cupei UEFA a părăsit luni spitalul din Kiev, unde rămăsese internat după operaţia la care a fost supus după cele trei atacuri de cord suferite pe când se afla cu echipa într-un stagiu de pregătire în Elveţia şi s-a alăturat lui Jadson şi compania, special pentru a pregăti meciul cu FC Timişoara. De partea cealaltă, Sabău este încercat de sentimente contradictorii înaintea primei manşe din turul III preliminar al Ligii Campionilor. "Este cel mai important meci din cariera mea. Nea Mircea mi-a fost antrenor timp de opt ani şi am învăţat foarte multe de la el. Şi acum avem o relaţie foarte bună de prietenie, ne respectăm reciproc, fiindcă am încercat să ne ajutăm mereu. Acum însă e vorba despre un meci de Champions League, iar Timişoara are o şansă mare, chiar dacă jucăm cu o echipă de top din Europa. Fiind totuşi vorba despre un meci greu, îmi doresc să nu pierdem la o diferenţă foarte mare", a spus Sabău.

Aniversare
Mircea Lucescu va împlini astăzi 64 de ani, însă mijlocaşul Timişoarei, Alexandru Curtean, i-a pus gând rău tehnicianului lui Şahtior, căruia şi-ar dori să-i strice aniversarea. "Avem emoţii, dar e un lucru bun, te ţin în priză emoţiile. Sperăm să îi stricăm ziua de naştere domnului Mircea Lucescu", a declarat Alex Curtean. Căpitanul Timişoarei, Dan Alexa, şi-ar fi dorit ca Mircea Lucescu să nu ia loc în această seară pe banca lui Şahtior. "Ar fi ideal să înscriem la Doneţk. E un meci greu, ei au deja două meciuri oficiale. Pentru noi ar fi bine ca Mircea Lucescu să nu stea pe bancă. Atuul nostru este unitatea grupului", a spus Alexa.

"Cred că Jadson este cel mai periculos jucător de la Doneţk"
Ioan Ovidiu Sabău - antrenor

Stadion: "Olimpic"
În direct: Digisport TV ora 20:00
Arbitru: Eduardo Iturralde Gonzalez
Asistenţi: Roberto Diaz Perez Del Palomar, Javier Aguilar Rodriguez (toţi din Spania)FC Timişoara

×
Subiecte în articol: sport fotbal şahtior fc timiŞoara