x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mulţumiţi de Mark Wotte

Mulţumiţi de Mark Wotte

de Dragos Stoica    |    Mario Morcov    |    09 Ian 2010   •   00:00

Douăzeci de jucători din lotul Universităţii au efectuat ieri vizita medicală, golgeterul Florin Costea arătându-se surprins că la 24 de ani a fost decanul de vârstă al oltenilor.



Faţă de tur, noutăţile craiovenilor la vizita medicală au fost revenirile lui Cosmin Gângioveanu de la FC Vaslui, Buleică şi Crăciun de la Gaz Metan Craiova, Irinel Găman, fratele lui Valerică Găman, revenit de la Râmnicu-Vâlcea, dar şi Daniel Giurcă de la echipa secundă, pentru prima dată la echipa mare. La vizita medicală au fost prezenţi portarii Lung şi Mecea, precum şi jucătorii de câmp Giurcă, Ologu, Roman, Crăciun, Dina, Buşu, Nicolae, Barbu, Firţulescu, Gângioveanu, Popescu, Gogoşoiu, I. Găman, V. Găman, Buleică, Bărboianu, Fl. Costea şi M. Costea. Restul jucătorilor din ţară al Universităţii Craiova, dar şi străinii, vor efectua vizita medicală luni. Cea mai amuzantă situaţie a constituit-o faptul că Florin Costea a fost ieri cel mai vârstnic fotbalist prezent la vizita medicală. "M-am speriat când am venit astăzi la Policlinică. Eu şi cu Dina eram cei mai în vârstă, nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva de mulţi ani. Am 24 de ani şi sunt veteran, am rămas puţin uimit. Chiar dacă va fi o echipă de tineri în retur, eu sper să aibă un parcurs foarte bun şi să ajungem în primele opt anul acesta. Abia aştept să înceapă returul de campionat. Sper să fi scăpat de ghinioanele din tur, în principal de ratări", a adăugat atacantul oltean. Florin Costea s-a arătat bucuros pentru numirea lui Mark Wotte în postul de antrenor: "Am vorbit cu mai mulţi oameni şi toţi mi-au spus că au o părere foarte bună despre antrenorii olandezi", a spus jucătorul.

×
Subiecte în articol: sport