Mutu a fost audiat de procurorul antidoping al CONI, în faţa căruia a încercat să-şi dovedească buna-credinţă. Potrivit avocaţilor săi, la interogatoriul de ieri nu s-a pus în discuţie problema recidivei, aşa cum anunţase presa italiană.
Adi Mutu a ajuns la Stadio Olimpico din Roma, unde se află sediul Procuraturii Antidoping, în jurul orei locale 14:40 (15:40 în România), cu aproximativ 20 de minute înaintea începerii şedinţei. "Briliantul" a fost întâmpinat de peste 30 de ziarişti şi fotoreporteri, însă a părut destul de încordat şi nu a dorit să facă nici o declaraţie. Îmbrăcat cu un costum gri şi cămaşă albastră, atacantul Fiorentinei a fost însoţit la audieri de avocaţii Nino D'Avirro şi Michele Ducci.
Obiectivul principal al reprezentanţilor legali ai românului a fost să-i demonstreze procurorului-şef Ettore Torri că jucătorul nu a luat cu bună-ştiinţă pastilele cu sibutramină. Pe lângă alte argumente, Mutu şi avocaţii săi au prezentat inclusiv ambalajul produsului, pentru a dovedi că substanţa interzisă nu era înscrisă pe etichetă.
Cât despre recidivă, al treilea avocat al românului, Paolo Rodella, a declarat pentru Radio Blu că această problemă nu a făcut obiectul audierii de astăzi: "Vom vorbi despre acest aspect mai încolo. Deocamdată avem un termen pentru a depune la Procuratura Antidoping un raport ştiinţific legat de produsul pe care l-a luat Adrian".
La Stadio Olimpico a fost prezent şi Giovanni Becali, însă acesta nu a intrat în sala unde a avut loc şedinţa. "Nu ştiu cum s-a desfăşurat interogatoriul, pentru că nu am fost înăuntru. Când mă voi întâlni cu avocaţii voi afla ce s-a discutat. Oricum, mai multe informaţii vom avea abia peste vreo două săptămâni", a spus impresarul. După această primă înfăţişare, Mutu urmează să fie convocat la audierea finală în jurul datei de 20 martie, la sfârşitul căreia va primi verdictul.
Citește pe Antena3.ro