x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Federer: Absența lui Nadal de la Roland Garros ar fi "brutală" pentru sport

Federer: Absența lui Nadal de la Roland Garros ar fi "brutală" pentru sport

de Redacția Jurnalul    |    08 Mai 2023   •   18:00
Federer: Absența lui Nadal de la Roland Garros ar fi "brutală" pentru sport

Roger Federer a declarat că speră ca Rafael Nadal să se recupereze la timp pentru Openul Franței și că ar fi o lovitură "brutală" pentru tenis dacă cel care a fost de 14 ori campion la Roland Garros ar lipsi anul acesta.

Nadal s-a confruntat cu o accidentare la șold suferită la Australian Open în ianuarie, iar temerile că spaniolul ar putea lipsi de la Grand Slam-ul de la Paris au crescut după ce s-a retras de la Openul Italiei din această săptămână.

Nadal a lipsit de la Madrid Open de săptămâna trecută și a mai ratat turneele de la Indian Wells, Miami, Monte Carlo și Barcelona.

"Ar fi brutal, ar fi greu pentru tenis dacă Rafa nu va fi acolo", a declarat Federer, de 20 de ori câștigător de Grand Slam, pentru Sky Sports, duminică, la Marele Premiu de Formula 1 de la Miami.

"Încă mai sper, am văzut că s-a retras de la Roma, așa că îi doresc tot binele din lume.

"Evident, Novak (Djokovic) nu a jucat atât de mult, așa că sper că va fi și el puternic, iar apoi toți tinerii care vor veni și ei", a adăugat Federer, care s-a retras din tenis anul trecut.

Nadal a participat la Openul Franței în fiecare an, de când a câștigat la Paris, în 2005, primul dintre cele 22 de titluri majore ale sale, un record masculin. Turneul major pe zgură începe pe 28 mai.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: roger federer rafael nadal