x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Nadal îl întâlnește pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic și Alcaraz, adversari facili

Nadal îl întâlnește pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic și Alcaraz, adversari facili

de Redacția Jurnalul    |    23 Mai 2024   •   23:45
Nadal îl întâlnește pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic și Alcaraz, adversari facili
Sursa foto: Hepta

Rafa Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se așteaptă să fie despărțirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franței, a fost tras la sorți împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Djokovic și Alcaraz au parte de adversari mai facili.

Liderul mondial Novak Djokovic își va începe cursa pentru cel de al 25-a titlu de Grand Slam împotriva speranței locale Pierre-Hugues Herbert.

Djokovic a avut probleme în prima jumătate a anului 2024 și încă nu a câștigat un titlu în acest an. Sârbul a fost eliminat de la Openul Italiei în turul al treilea luna aceasta, după ce a suferit o accidentare la cap, fiind agresat de un spectator.

Numărul unu mondial, care participă în această săptămână la Geneva Open, va încerca să lase în urmă acel incident, în încercarea de a sparge gheața în 2024 cu un prim titlu la Paris, unde l-ar putea întâlni pe Casper Ruud în sferturile de finală, într-o revanșă a finalei de anul trecut.

Nadal, care a ratat anul trecut turneul său favorit de Grand Slam din cauza unei accidentări, a coborât în clasament în timpul unei perioade prelungite de accidentare și a declarat că se așteaptă să se retragă după acest sezon.

Întâlnirea sa cu Alexander Zverev va fi prima de la confruntarea lor din semifinalele din 2022 de la Roland Garros, pe care Nadal a câștigat-o după ce Zverev a suferit o accidentare și s-a retras.

În cazul în care Nadal va câștiga meciul, ar putea să îl înfrunte în sferturile de finală pe Daniil Medvedev, câștigătorul US Open 2021.

O altă confruntare cap de afiș va fi cea dintre elvețianul Stan Wawrinka, deținător al unui trofeu la Roland Garros, și an alt câștigător a trei turnee de Grand Slam, britanicul Andy Murray.

Carlos Alcaraz, dublu campion de Grand Slam și semifinalistul de anul trecut, începe împotriva unui jucător din calificări, în timp ce proaspătul campion la Australian Open, Jannik Sinner, se confruntă cu americanul Christopher Eubanks.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nadal zverez Roland Garros