x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Omer Aihan are lotul pentru Campionatul Mondial

Omer Aihan are lotul pentru Campionatul Mondial

de Ovidiu Ciutescu    |    06 Ian 2009   •   00:00

Aihan Omer a stabilit lotul de 16 jucători care va face deplasarea la turneul amical din Danemarca,programat între 9 - 11 ianuarie. Mai mult ca sigur acesta va fi şi lotul care va face deplasarea pentru Campionatul Mondial din Croaţia.



Selecţionerul naţionalei de handbal masculin va miza, în Danemarca, pe  Ionuţ Rudi Stănescu, Mihai Cătălin Popescu, Sorin Bârza-portari; George Buricea, Mihai Timofte, Eremia Pârâianu, Marian Cozma, Alexandru Irimescu, Valentin Ghionea, Laurenţiu Toma, Adrian Petrea, Florin Nicolae, Marius Stavrositu, Mihai Rohozneanu, Sandu Iacob şi Rareş Jurcă. Tricolorii vor disputa în cadrul acestui turneu amical partide de pregătire cu Danemarca (11 ianuarie, ora 16:50) la Randers, Islanda (9 ianuarie, ora 18:30) la Skjern şi Bosnia (10 ianuarie, ora 15:10) la Silkeborg.

După acest turneu, România va participa între 16 ianuarie-1 februarie la Campionatul Mondial din Croaţia. Conform unor surse din cadrul FRH, doar eventualele accidentări sau prestaţii mediocre ale unor jucători vor putea să ducă la unele modificări de lot. Celor 16 jucători li se va mai adăuga încă unul, care va fi ales dintre Ionuţ Georgescu, Florin Ciubotariu şi Cristian Fenici. Ultimul Campionat Mondial la care a participat naţionala masculină a avut loc în 1995, în Islanda, când românii au terminat pe locul 10. La Campionatul Mondial din Croaţia, tricolorii fac parte din Grupa A, alături de Franţa, Ungaria, Australia, Slovacia şi Argentina.

×
Subiecte în articol: sport