x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Petre Grigoraş: "Nu sunt laş, sunt doar bolnav"

Petre Grigoraş: "Nu sunt laş, sunt doar bolnav"

14 Apr 2010   •   00:00

Antrenorul lui Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, că absenţa sa de la pregătiri nu este o încercare de a se despărţi de echipă, aflată într-o situaţie delicată, ci este cauzată de probleme de sănătate.

"Nu sunt laş, sunt doar bolnav. Sunt nişte probleme omeneşti, cum au avut şi Mircea Lucescu sau Mircea Sandu, şi nu pot veni în aceste zile la antrenamente. Îmi asum toate rezultatele obţinute de Poli Iaşi până acum. Îi înţeleg şi pe conducătorii clubului, care îmi caută înlocuitor. Până la urmă e normal atâta timp cât eu nu mă pot implica sută la sută în activitatea echipei", a spus Petre Grigoraş, aflat acasă, la Dărămăneşti.

Tehnicianul crede că echipa sa ar fi putut obţine mult mai mult în partida cu Steaua, pierdută cu 2-1 după ce ieşenii au condus la pauză: "Până la schimbarea lui Costache, accidentat, Steaua nu a pus probleme. Chiar şi la 1-1, noi am avut două ocazii mari prin Păun şi Miclea. Steaua a obţinut o victorie neaşteptată şi nemeritată".

Antrenamentele lui Poli Iaşi sunt conduse în aceste zile de secunzii Marian Dinu şi Dan Moţei, Petre Grigoraş urmând să lipsească, din motive medicale, şi de la partida cu Oţelul de duminică. Până acum, tehnicienii Mircea Rednic şi Maurizio Trobetta au refuzat oferta conducerii clubului de a prelua echipa până la finalul sezonului.

×
Subiecte în articol: redactie