x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport RAPID / "Voiam jucători români"

RAPID / "Voiam jucători români"

de Marius Mihalcea    |    05 Dec 2008   •   00:00
RAPID / "Voiam jucători români"

Jose Peseiro a pus numărul mare de jucători străini transferaţi de gruparea giuleşteană în această vară pe seama lui Constantin Zotta şi a lui Grigore Sichitiu, care i-ar fi transmis că fotbaliştii autohtoni sunt foarte scumpi.



La finalul unui tur de campionat extrem de agitat, care s-a soldat chiar cu suspendarea sa, preţ de o etapă, tehnicianul portughez al Rapidului a dat cărţile pe faţă. Peseiro s-a referit în principal la campania de transferuri. "Când mi s-a prezentat acest proiect, mi s-a spus că trebuie să fac o echipă bună cu jucătorii pe care îi ştiu. Eu am întrebat de ce nu aducem români, dar Zotta şi Sichitiu mi-au spus că românii sunt scumpi şi ne este imposibil să-i cumpărăm", a spus antrenorul în direct la GSP TV. 

I S-AU BĂGAT JUCĂTORI PE GĂT
Lusitanul a dezvăluit apoi că nu toţi jucătorii străini care au venit la Rapid în vară au fost aduşi la cererea sa, directorul executiv Constantin Zotta şi directorul general adjunct Grigore Sichitiu luând deciziile finale în această privinţă. "Eu i-am văzut live doar pe Pardo, Pitbull, J.P. Andrade, Fernandes, Spadacio şi Julio Cesar. Sichitiu şi Zotta, mai mult primul dintre ei, au făcut scouting şi au aprobat sau nu jucătorii ceruţi de mine. Pe Djalovic sau pe Vella nu i-am vrut, am avut alte variante în locul lor, dar nu s-a putut să-i aducem", a afirmat Peseiro, care s-a referit şi la prestaţiile mult sub aşteptări ale lui Julio Cesar, jucător plătit cu 400.000 de euro pe sezon: "Eu l-am adus la Rapid. Îl ştiu din Portugalia, din Grecia, a jucat cu AEK Atena de două-trei ori în Liga Campionilor. Îmi păstrez părerea despre Julio, este un jucător bun, dar nu şi-a demonstrat calităţile până acum. A început bine campionatul, dar după aceea nu a mai jucat atât de bine. A fost şi greşeala mea, pentru că nu am simţit atmosfera din afara echipei. A apărut în presă salariul lui şi asta a dus la o atmosferă ostilă pentru Julio din partea fanilor, din partea celor din echipă, de la Rapid".

Fathi Taher a lipsit iarăşi de la AGA

Fathi Taher nu şi-a făcut apariţia nici la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor de miercuri, în cadrul căreia ar fi trebuit să se ia în discuţie majorarea de capital a societăţii FC Rapid cu circa 15 milioane de euro, iar mult-mediatizatul transfer de putere dintre George Copos, actualul acţionar majoritar, şi omul de afaceri iordanian pare a fi deja de domeniul trecutului. "Sunt îngrijorat de aceste veşnice amânări. Copos şi Taher sunt într-o permanentă negociere, care nu face bine Rapidului, pentru că aduce o inerţie financiară la club", a declarat pentru rapidişti.ro Jean Valvis, unul dintre acţionarii minoritari ai grupării de lângă Podul Grant. Cum Taher nu a fost prezent la şedinţa AGA, majorarea de capital a fost amânată pentru o dată care nu a fost deocamdată stabilită. În schimb s-a luat decizia cooptării lui Grigore Sichitiu în Consiliul de Administraţie al clubului.

×
Subiecte în articol: sport