Chiar dacă prioritatea numărul unu a "câinilor" în acest sezon este câştigarea titlului, tehnicianul grupării din Ştefan cel Mare vrea să-şi treacă în palmaresul personal şi Cupa României, trofeul care îi lipseşte momentan.
Programat mâine, de la ora 20:45, în direct la Antena 1, capul de afiş al sferturilor de finală ale Cupei României Timişoreana stârneşte ambiţii imense. În vreme ce Mircea Rednic doreşte să realizeze primul event din cariera de antrenor, giuleştenii, conştienţi şi de faptul că şansele lor la titlu sunt egale cu zero, sunt animaţi de gândul revanşei, după acel 0-3 cu care au pierdut în Ştefan cel Mare acum mai puţin de două săptămâni, în runda a 22-a a campionatului.
Tehnicianul "roş-albilor" este hotărât să alinieze contra Rapidului o garnitură cât mai apropiată de cea standard, în frunte cu Ianis Zicu, pe care intenţionează să-l arunce în luptă încă din primul minut al partidei de la Piteşti. "Evoluţia lui Ianis m-a mulţumit de fiecare dată. Se pregăteşte bine, munceşte mult şi este posibil să fie titular cu Rapidul. Nu vreau să schimb foarte mult echipa pentru că este o partidă foarte dificilă. Obiectivul nostru este şi câştigarea Cupei, pe care îmi doresc foarte mult să o trec în palmares", a declarat "Puriul", căruia îi vor lipsi totuşi patru piese grele: Florin Bratu şi Pulhac, indisponibili de mai multă vreme, Tamaş, accidentat, şi Claudiu Niculescu, suspendat după eliminarea din meciul de campionat cu "U" Craiova. De partea cealaltă, după egalul din campionat de la Urziceni, 1-1 cu Unirea, rapidiştii au anunţat că principala lor ţintă în acest sezon este câştigarea Cupei. "Vrem Cupa, fiindcă în campionat, cu arbitrajele de care avem parte, nu avem nici o şansă!", a spus căpitanul Maftei, completat de antrenorul Marian Rada: "Supărarea provocată de semieşecul de la Urziceni îmi va trece dacă eliminăm Dinamo din Cupă".
Program sferturi
AZI15:00 (Antena 1)
Bucureşti, Stadion: "Florea Dumitrache"
CFR Cluj - Pandurii
R. Dumitru - Ad. Vidan, M. Savaniu
20:45 (Antena 1)
Buzău, Stadion: "Gloria"
Unirea Urziceni - FC Vaslui
M. Avram - I. Popa, I. Onicaş
MĂINE
15:00 (Antena 1)
Cluj, Stadion: "Dr Constantin Rădulescu"
FC Timişoara - Gloria Bistriţa
20:45 (Antena 1)
Piteşti, Stadion: "Nicolae Dobrin"
Dinamo - Rapid
"Meciul cu Rapid va fi mult mai greu decât cel cu FC Vaslui. În acest an ne dorim să facem eventul şi nu ne mai permitem nici un pas greşit"
Cristi Borcea preşedinte executiv Dinamo
Citește pe Antena3.ro