x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Regrete şi şampanie

Regrete şi şampanie

de Vlad Ionescu    |    19 Dec 2007   •   00:00
Regrete şi şampanie

Deşi au incheiat competiţia din Franţa in afara podiumului, handbalistele tricolore au fost intămpinate cu flori şi şampanie la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni. Chiar dacă s-au declarat mulţumite cu locul patru, fetele nu au putut uita că au lăsat să le scape printre degete medalia de bronz.



Deşi au incheiat competiţia din Franţa in afara podiumului, handbalistele tricolore au fost intămpinate cu flori şi şampanie la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni. Chiar dacă s-au declarat mulţumite cu locul patru, fetele nu au putut uita că au lăsat să le scape printre degete medalia de bronz.

Printre cei veniţi la aeroport să le felicite şi să le consoleze pentru infrăngerea suferită in faţa Germaniei s-au aflat Octavian Belu, preşedintele ANS, reprezentanţi ai COSR şi ai FR de Handbal. La unison, jucătoarele au declarat că participarea la JO de la Beijing rămăne un obiectiv care nu trebuie ratat.


DURERE. "Să dai adversarului medalia de bronz din mănă, să o vinzi fără nici un preţ, este foarte dureros. Locul patru este totuşi o performanţă pentru noi. Să dea Dumnezeu ca pentru Olimpiadă să ne pregătim mai bine şi vom vedea ce va fi", a declarat portarul Luminiţa Dinu. Pentru Steluţa Luca, turneul din Franţa a fost ultimul Campionat Mondial la care a participat, ea intenţionănd să se retragă după JO. "Am puterea să zămbesc pentru că am obţinut un loc foarte bun. Dacă nu ar fi fost medalia de la Sankt Petersburg, acest loc patru ar fi fost privit ca o mare performanţă. Acum trebuie să ridicăm capul, pentru că ne aşteaptă Olimpiada", a spus căpitanul echipei naţionale. La răndul său, antrenorul Gheorghe Tadici a spus: "Este un rezultat foarte bun, in condiţiile in care sporturile din Romănia suferă din diverse motive. Chiar pot să spun că echipa şi-a depăşit condiţia, in situaţia in care 12 jucătoare au avut un sezon extraordinar de incărcat".


Circumspect
"Anul 2007 este lipsit de performanţe la vărf, adică medalii de aur. Trebuie să fim realişti şi să privim Olimpiada de la Beijing cu mai multă circumspecţie decăt pe cele de la Sydney sau Atena"
Octavian Belu - preşedintele ANS


Două echipe in Ligă

In urma rezultatelor obţinute in ultimul an in cupele continentale, Romănia a urcat cinci locuri in clasamentul european pe naţiuni la feminin, astfel că din sezonul 2008-2009 vom avea două echipe in Liga Campionilor. Cu un total de 46,83 puncte Romănia se află pe poziţia a şaptea, ultima care permite inscrierea a două formaţii in această competiţie, fiind precedată de Danemarca, Ungaria, Rusia, Norvegia, Spania şi Slovenia. In afară de Oltchim, cele mai mari şanse de a ajunge in Ligă le are Rulmentul Braşov, echipa antrenată de Mariana Tărcă (foto) aflăndu-se in acest moment pe locul secund in campionat. Astfel, in sezonul viitor vom avea două echipe in Ligă, două in Cupa EHF şi una in Cupa Cupelor, dar am pierdut dreptul de participare in Challenge Cup. La masculin, Romănia a rămas pe locul 10 şi va putea inscrie căte o echipă in Liga Campionilor, Cupa EHF şi Cupa Cupelor şi două in Challenge Cup.


×
Subiecte în articol: sport