După un sezon trecut ratat, "câinii" reiau mâine pregătirea cu un staff tehnic nou. Numit antrenor marţi, italianul Dario Bonetti îi va avea ca secunzi pe Liviu Ciobotariu şi, posibil, pe Ion Marin.
Preşedintele CA al grupării din Ştefan cel Mare, Nicolae Badea, i-a dat mână liberă lui Cornel Dinu în privinţa lotului de jucători, "Procuroru'" urmând a decide, alături de noul antrenor, Dario Bonetti (foto), strategia pentru sezonul viitor. "Câinii" se vor reuni mâine, având o singură noutate în lot, fundaşul dreapta Laurenţiu Rus, în vârstă de 24 de ani, de la Liberty Salonta. Acesta a fost propus de viitorul acţionar, Marius Vizer, cel care l-a adus şi pe tehnicianul italian. Lotul aşteptat la reunire este următorul: Dolha şi Matache, portari, Scarlatache, Moţi, Homei, Lucian Goian, Izvoranu, Pulhac şi Zie Diabate, fundaşi, Ad. Cristea, Boştină, Zicu, N'Doye, Torje, Mitea, Vranjkovici şi Ze Kalanga, mijlocaşi, Cl. Niculescu, Dănciulescu, Marius Niculae şi Miranda, atacanţi. Acestora urmează să li se alăture mai mulţi jucători de la echipa secundă, în timp ce Lobonţ şi Florin Bratu se află în perioada de refacere. Antrenamentele vor fi conduse de secundul Liviu Ciobotariu, "principalul" Dario Bonetti, plecat în Italia, urmând a reveni în ţară luni, când va fi şi prezentat oficial. Cea mai mare preocupare a oficialilor este păstrarea senegalezului N'Doye, care ar dori să-l urmeze pe fostul antrenor, Mircea Rednic, la viitoarea echipă a acestuia.
Citește pe Antena3.ro