HANDBAL – PRELIMINARIILE CE
Naţionala feminină a ţării noastre întîlneşte astăzi, la Brăila, de la
ora 19:00 (în direct la Sport.ro), reprezentativa Islandei, în cea de-a
doua manşă a barajului de calificare la Campionatul European, care va
avea loc în luna decembrie, în Macedonia.
HANDBAL – PRELIMINARIILE CE
Naţionala feminină a ţării noastre întîlneşte astăzi, la Brăila, de la ora 19:00 (în direct la Sport.ro), reprezentativa Islandei, în cea de-a doua manşă a barajului de calificare la Campionatul European, care va avea loc în luna decembrie, în Macedonia. Superioare la toate capitolele în jocul-tur, disputat săptămîna trecută, la Reykjavik, pe care l-au cîştigat cu scorul 37-23, tricolorele nu au cum să scape calificarea la turneul final. Poate de aceea antrenorul Gheorghe Tadici şi-a permis să le menajeze pe Luminiţa Huţupan şi pe Ionela Gîlcă, ambele cu uşoare probleme medicale, în locul lor fiind convocate Florina Bîrsan şi Elena Paraschiv. "Poate doar un cataclism să se mai întîmple ca să putem pierde calificarea. Pe Huţuptan şi Gîlcă le-am lăsat libere, să mai prindă o săptămînă de vacanţă în plus, pentru că au avut un sezon solicitant. Vor veni la Bucureşti luni, la vizita medicală. Vacanţă va fi între 10 şi 29 iunie, după care începem pregătirea pentru Jocurile Olimpice", a declarat Tadici. Tragerea la sorţi a grupelor turneului final va avea loc la data de 20 iulie.
Citește pe Antena3.ro