x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Să înceapă spectacolul!

Să înceapă spectacolul!

de Delia Gomoescu    |    15 Sep 2009   •   00:00
Să înceapă spectacolul!
Sursa foto: /AFP

Europa este pregătită pentru show. Cortina celei mai importante competiţii continentale se ridică în această seară. Campioana României, Unirea Urziceni, intră în scenă mâine, la Sevilla.



Cele 32 de formaţii calificate în faza grupelor sunt gata să intre în joc. Alături de titanii FC Barcelona şi Real Madrid, deţinătoarea trofeului, respectiv cel mai titrat club al Ligii Campionilor, se prezintă la start şi opt formaţii debutante. FC Zürich, Wolfsburg, Apoel Nicosia, Debrecen, Standard Liege, Rubin Kazan, AZ Alkmaar şi bineînţeles Unirea Urziceni vor asculta pentru prima dată imnul Ligii din postura de protagoniste.

CU OCHII PE REAL
Cea mai aşteptată apariţie va fi însă cea a neogalacticilor de la Real Madrid. Cele 250 de milioane de euro investite de Florentino Perez în noile vedete, Kaka, Cristiano Ronaldo şi Benzema, fac ca ochii întregii lumi să fie aţintiţi asupra băieţilor lui Manuel Pellegrini. Spaniolii intră în cursa pentru cel de-al zecelea trofeu de campioni europeni din istorie diseară, pe terenul elveţienilor de la FC Zürich. Juventus - Bordeaux, Chelsea - FC Porto sau Marseille - Milan sunt alte câteva dintre şocurile primei zile. La confruntarea de pe "Velodrome", delegat UEFA va fi Ionuţ Lupescu.

MAI MULŢI BANI
UEFA a ignorat criza şi a crescut cu 26% fondul de premii. Fiecare echipă calificată în faza grupelor primeşte câte 3,8 milioane de euro doar pentru că a ajuns până aici şi câte 550.000 de euro pentru fiecare meci jucat. Se adaugă 800.000 de euro pentru victorie şi 400.000 de euro pentru egal. Pentru calificarea în optimi, cluburile vor încasa câte 3 milioane de euro, 3,3 milioane pentru accederea în sferturi şi 4,2 milioane pentru semifinale. Finalista va primi 5,5 milioane de euro, iar câştigătoarea trofeului, 9 milioane.

Modelul Manchester United
Campioana Unirea Urziceni debutează în grupa G a Ligii Campionilor mâine, la Sevilla. "Primul meci este cel cu care nu-mi doream să începem. Sevilla are experienţă în competiţiile europene şi va porni ca mare favorită", a declarat Dan Petrescu pentru site-ul UEFA. Antrenorul Unirii a adăugat că a aplicat la Urziceni modelul Manchester United, el având ultimul cuvânt în ceea ce priveşte transferurile. "Când am ajuns la echipă, în 2006, nu mi-a plăcut cum mergeau lucrurile şi am decis să schimb mulţi jucători. Am vândut 24 de fotbalişti şi am cumpărat 22.

În România, Unirea este singurul club unde antrenorul are autoritate. Jucătorii au devenit mai puternici. Băieţii ştiu că nu trebuie să meargă la Sevilla, Stuttgart sau Glasgow doar pentru a face schimb de tricouri", a adăugat Dan Petrescu. Unirea pleacă spre Sevilla în această dimineaţă cu o cursă charter.


"Ambiţia mea e să câştig Liga Campionilor, mai ales că finala se va disputa la Madrid. Ar fi fantastic să ajungem să cucerim cea de-al zecelea trofeu chiar pe «Bernabeu», dar succesul în fotbalul modern depinde de multe"
Kaka - jucător Real Madrid

"Pentru Milan, Liga Campionilor e un habitat natural. Milan e singura echipă italiană care a câştigat ceva în noul mileniu. Am cucerit cinci trofee şi sperăm ca tradiţia să ne ajute"
Adriano Galliani - administrator delegat Milan

×
Subiecte în articol: sport