Proaspătul antrenor al "câinilor" a spus ieri că este normal ca obiectivul echipei să fie câştigarea Cupei şi a campionatului şi că nu se teme să lucreze sub presiune.
Ioan Ovidiu Sabău a ajuns luni seară în Bucureşti, iar ieri a pus la punct împreună cu acţionarii lui Dinamo ultimele detalii ale înţelegerii cu gruparea din Ştefan cel Mare, care se va întinde pe o perioadă de doi ani. Cu această ocazie, Moţul şi-a făcut cunoscute o parte din obiective, principala lui grijă fiind aceea de a-i struni pe jucătorii petrecăreţi.
"Dacă e nevoie, o să fiu şi dur. Nu ar trebui să existe astfel de escapade la o echipă, la Bistriţa n-am avut astfel de probleme, de aceea am avut rezultate. O să vorbesc cu ei fără să-i constrâng", a declarat Sabău, care a vorbit şi despre Mircea Rednic, cu care a fost coechipier la Dinamo în urmă cu 20 de ani: "A făcut lucruri bune aici, a câştigat şi un titlu cu Dinamo. N-am vorbit cu el, deşi trebuie încurajat în astfel de momente. Dar asta e viaţa antrenorilor, eşti apreciat 10 luni şi apoi, în două luni, devii nimic".
În ceea ce priveşte activitatea sa la Dinamo, Sabău a spus: "E o analiză pe care trebuie să o facem foarte atent. La Dinamo e normal să se vrea titlul şi Cupa. Nu mă sperie problemele de la Dinamo şi nici presiunea şi obiectivele de aici".
Altfel, Rednic a continuat ieri războiul la nivel declarativ cu acţionarul Vasile Turcu şi a trecut la ameninţări. "Turcu e tare-n gură! Să nu creadă că am uitat vorbele pe care le-a spus despre mine. O să vadă el, o să am grijă şi de persoana lui!", a spus fostul antrenor al "câinilor".
Citește pe Antena3.ro