x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Salvatorul Contra

Salvatorul Contra

de Ionut Paduraru    |    05 Apr 2008   •   00:00
Salvatorul Contra

Cosmin Contra a fost eroul lui Getafe în partida din deplasare cu Bayern. Introdus pe final, românul a înscris în ultimul minut de joc.

CUPA UEFA - Românii au marcat în turul sferturilor


Cosmin Contra a fost eroul lui Getafe în partida din deplasare cu Bayern. Introdus pe final, românul a înscris în ultimul minut de joc.

După returul cu AEK Atena din 16-imi, Contra a fost din nou cel mai bun jucător al lui Getafe într-o partidă din Cupa UEFA. Atunci, la doar câteva ore după decesul tatălui său, fundaşul marca un gol şi oferea colegilor două pase decisive. Joi seară, internaţionalul român a fost introdus pe teren abia în minutul 78. Suficient pentru a marca golul egalizator, care o menţine pe Getafe în cărţi pentru calificarea în semifinale. “Am jucat bine pe un teren greu şi în faţa uneia din cele mai bune echipe din Europa. Mă bucur că am marcat, mai ales că toţi ne-am dorit acest gol. Am încercat să înscriem pentru a avea opţiuni acasă, în retur”, a spus Contra la final. Gazdele au recunoscut că Getafe a meritat remiza. “Ar fi trebuit să mai înscriem o dată sau de două ori. Nu trebuie să ne mirăm că am fost pedepsiţi şi am primit gol”, a declarat antrenorul Ottmar Hitzfeld. Presa spaniolă l-a desemnat pe Contra omul meciului. “Contra a jucat doar 12 minute, dar a marcat un gol istoric, de o frumuseţe extraordinară. A făcut dreptate pentru Getafe”, a scris AS.


 

Rezultate

Leverkusen – Zenit       1-4

Kiessling ’33 / Arşavin ’20,

Pogrebniak ’52, Aniukov ’61, Denisov ’64

Glasgow – Sporting      0-0

Bayern – Getafe           1-1

Toni ’26 / Contra ’90

Fiorentina – PSV          1-1

Mutu ’56 / Koevermans ’63

Partidele retur – 10 aprilie.


 

 

Gol Mutu

Adrian Mutu a înscris din nou pentru Fiorentina, dar echipa sa a reuşit doar o remiză, 1-1, pe teren propriu, cu PSV Eindhoven. “Am întâlnit o echipă bună, care vine din Liga Campionilor, şi ne aşteptam să avem probleme. Am jucat bine, am dat totul şi ne pregătim să mergem în Olanda pentru a ne califica. Cred că putem înscrie în deplasare şi suntem convinşi că putem trece în semifinale”, a declarat Mutu.

 

×
Subiecte în articol: sport contra