Fostul fundaş stelist e supărat că nu şi-a primit încă prima pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor Mihăiţă Neşu (foto) mai are de luat bani de la Steaua.
În prezent la FC Utrecht, fundaşul susţine că nu şi-a primit încă prima pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, iar oficialii roş-albaştrilor nici nu dau semne că ar vrea să remedieze situaţia. “L-am sunat pe domnul Argăseală, am trimis şi o scrisoare la club în care am trecut toate meciurile pe care le-am jucat în această campanie, dar nu am primit nici un răspuns. Nu-mi vreau decât banii pentru care am muncit un an de zile. Eu am făcut tot ce am putut pentru Steaua şi nu vreau decât ceea ce mi se cuvine”, a spus Neşu la GSP TV. Totodată, jucătorul consideră că eşecul roş-albaştrilor în meciul cu Lyon ar fi fost determinat şi de faptul că jucătorii nu şi-au primit banii la timp. “Cred că sistemul de premiere în funcţie de minutele jucate a fost o tactică greşită. Au vrut să economisească bani, însă jucătorii s-au demoralizat. Poate nu mai pierdeau cu Lyon dacă erau banii daţi la zi. Am să îi plătesc eu datoriile domnului Becali, că am auzit că are datorii. Câştig mai bine la Utrecht decât la Steaua, că altfel nu mai plecam”, a adăugat ironic Neşu.
PRĂPASTIE ÎNTRE CONDUCERE ŞI JUCĂTORI
Fostul fundaş stelist crede că evoluţiile slabe ale jucătorilor din Ghencea în ultima perioadă se datorează neînţelegerilor dintre şefi şi echipă. Neşu a precizat că pe vremea fostului manager Mihai Stoica lucrurile stăteau cu totul altfel la Steaua, Meme fiind un liant între conducere şi jucători. “Nu-mi pare rău că ratez derbyul cu Dinamo. Mă bucur că am plecat de la Steaua, mai ales după ultimele scandaluri. S-a creat o prăpastie mare între echipă şi conducere. Asta e cauza prestaţiilor proaste din ultimul timp”, a spus Neşu.
Citește pe Antena3.ro