x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Se adună nori negri

Se adună nori negri

de Delia Gomoescu    |    19 Mar 2009   •   00:00

Accidentaţii Cristi Chivu şi Florentin Petre vor rata "dubla" cu Serbia şi cu Austria din preliminariile CM 2010.



"Tricolorii" trebuie să se descurce fără căpitanul Cristi Chivu în confruntarea decisivă cu Serbia, programată la 28 martie la Constanţa. Fundaşul lui Inter are o leziune musculară şi va lipsi de pe gazon mai bine de o lună. "Consultul efectuat de medicul reprezentativei, Pompiliu Popescu, a relevat că jucătorul a suferit o leziune recidivantă zonă teno-musculară muşchi aductor scurt drept, fapt care-l face indisponibil minimum o lună", sună comunicatul FRF. Selecţionerul crede însă că l-ar fi putut folosi pe Chivu cu Serbia, dacă antrenorul Jose Mourinho nu l-ar fi forţat pe român în partida de campionat cu Fiorentina. "Dacă nu ar fi jucat la Inter, ar fi putut evolua cel puţin 45-60 de minute la naţională. Mourinho l-a rugat să intre pe teren, a insistat. Din primul minut a simţit dureri. Acum, Cristi regretă, dar asta e. I-am spus că e tânăr şi că viaţa merge înainte", a declarat Piţurcă pentru GSP TV.

Şi Florentin Petre se înscrie pe lista indisponibililor pentru "misiunea Serbia". Jucătorul lui Terek Groznîi s-a accidentat la prima partidă din noua ediţie a campionatului Rusiei. Medicul naţionalei i-a pus lui Petre un prim diagnostic în urma unei discuţii telefonice. Pompiliu Popescu îl suspectează pe jucător de o leziune a ligamentelor încrucişate ale genunchiului. Un verdict clar va fi dat însă la sfârşitul săptămânii, după ce "Piticul" va fi consultat la Bucureşti. Pe lângă schimbările din cadrul lotului, "tricolorii" au mai aflat de o modificare. Arbitrul grec Kyros Vassaras, care trebuia să oficieze la Constanţa, s-a accidentat. FIFA a decis înlocuirea brigăzii elene cu una italiană, condusă de Matteo Trefoloni.

×
Subiecte în articol: sport