x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Simona Halep și-a testat limitele la turneul din Hong Kong. „Deocamdată este nepregătită pentru revenirea în Top”

Simona Halep și-a testat limitele la turneul din Hong Kong. „Deocamdată este nepregătită pentru revenirea în Top”

de Adi Munteanu    |    04 Oct 2024   •   06:00
Simona Halep și-a testat limitele la turneul din Hong Kong.  „Deocamdată este nepregătită pentru revenirea în Top”

În sfârșit, după o așteptare de 778 de zile a venit și prima victorie a Simonei Halep în circuitul WTA. A fost însă o victorie obținută greu, cu numărul 114 WTA, Arina Rodionova, pe care în urmă cu 2-3 ani ar fi învins-o și cu o mână legată la spate. În turul următor însă, Simona a dat peste o jucătoare din Top 100, Anna Blinkova, nr. 78 WTA. Rusoaica, deși nu a avut un tenis de mare calitate, a câștigat categoric 6-2, 6-1 în puțin peste o oră de joc.

În primul meci la turneul de la Hong Kong, Simona a arătat că nu a uitat tenisul, că are aceeași ambiție. Totuși s-a văzut că nu este încă pregătită fizic. La fel ca în celelalte două partide pe care le-a disputat anul acesta de la revenire, a început excelent meciul și a câștigat lejer primul set. Apoi s-a instaurat oboseala. Ca și la Miami, în martie, după un prim set câștigat categoric cu Paula Badosa, în setul 2, a fost o altă Simona, epuizată, incapabilă să alerge și cu un serviciu tot mai slab. Așa a pățit și cu Rodionova în setul 2. Nu i-a mai ieșit nimic, a fost lentă și un serviciu slab. A câștigat setul 3 și meciul doar din experiență, măcinându-și adversara și provocând-o pe australiancă să greșească mai mult. S-a văzut diferența dintre o fostă nr. 1 mondial și o jucătoare fără niciun titlu WTA la 34 de ani și care a prins pentru puțin timp Top 100, pe locul 97. „Fizic, Simona stă rău. I-ar trebui câteva săptămâni de antrenament cu Darren Cahill, s-o pună bine pe picioare. După aia își poate alege ce antrenor vrea”, a comentat un fan de-al ei.

În turul 2 n-a mai funcționat nimic

Dacă cu Rodionova a funcționat factorul psihic, în turul 2, cu Anna Blinkova nu a mai funcționat nimic. Nici debutul furtunos de partidă nu s-a mai întâmplat. Până la acest turneu, Blinkova a avut 10 înfrângeri consecutive și, mai mult, în ultimele 5 luni nu a câștigat decât două seturi, rusoaica fiind în regres față de anul trecut, când a prins turul 3 la Wimbledon. Simona a pierdut primul set la 2. A început slab și setul 2 și impresia lăsată a fost că nu are vlagă. S-a chinuit să-și facă serviciul și n-a reușit să pună presiune pe serviciul rusoaicei. A rezultat un meci fără istoric, în care Simona a încasat o înfrângere categorică 6-2, 6-1, în doar o oră și 7 minute. După meci, Blinkova a spus că a avut cu Simona cel mai bun meci al ei din carieră, în condițiile în care românca s-a bătut singură. Constănțeanca și-a pierdut de patru ori serviciul și nu avut decât de două ori ocazia să pună în pericol serviciul rusoaicei. Pe scurt, Simona nu a putut mai mult, însă chiar și cu această înfrângere în fața unei adversare modeste, a luat totuși contact cu circuitul chiar și într-un turneu minor din calendar. Are ce concluzii să tragă după cele două partide disputate și știe ce trebuie să îmbunătățească.  

„Sunt foarte obosită”

Lipsa de jocuri oficiale, pauza de 26 de luni în care a fost departe de circuit nu aveau cum să nu influențeze jocul Simonei. Apoi, accidentarea din luna mai la turneul de la Paris, urmată de încheierea colaborării cu antrenorul spaniol Carlos Martinez au produs o altă pauză în pregătirea ei. Mai nou Simona a revenit la colaborarea cu Daniel Dobre, cel cu care a câștigat titlul de la Wimbledon în 2019. 

Normal, lipsa formei fizice adecvate i-a afectat rezistența pe teren. În primele trei meciuri de după revenirea din luna martie, a câștigat „furtunos” primul set. Cu joc solid, serviciu bun, lovituri precise și multe mingi spectaculoase. Însă s-a prăbușit de fiecare dată în al doilea set. „M-am simțit foarte bine și a fost o adevărată plăcere să mă întorc pe teren. Am jucat primul meci după câteva luni și mă simt bine, chiar dacă sunt foarte obosită. Vreau să profit de această oportunitate pentru că am primit wildcard. A fost o partidă grozavă!”, a declarat Simona după meciul cu Rodionova din primul tur, și se vedea că este epuizată după meciul de 3 seturi. Spera să se recupereze pentru meciul de a doua zi. Simona spera ca prin acest turneu mic, WTA 125, să prindă mai multe meciuri cu adversare facile. În planul ei, la Hong Kong erau niște meciuri de antrenament utile. Numai că tenisul s-a schimbat cât a lipsit  ea din circuit, iar acum trebuie să se adapteze la noul tenis care se joacă. În urmă cu 3-4 ani, Simona nu avea nicio problemă cu adversare gen Rodionova sau Blinkova. De altfel, la turneul din Hong Kong a fost prima oară când le-a întâlnit în carieră pe cele două. Pe vremuri nici nu aveau cum să se întâlnească. Simona nu participa la turneele mici, iar ele nu participau la turneele mari. În perioada cât a lipsit, în circuit a apărut o nouă generație de jucătoare, care mai de care mai puternice. „Sunt niște animale noi în tenis, iar Simonei îi va fi foarte greu cu ele. În doi ani nu mai este tenisul pe care-l știa Halep. Nu mai seamănă nimic cu ce era înainte. Unele au o forță aproape ca băieții. Uitați-vă la această Mira Andreeva, o venită de nicăieri la nici 17 ani. Eu nu știu cum va gestiona Simona Halep această nouă realitate. Fetele astea noi se antrenează până la epuizare câte 8-9 ore pe zi, în timp ce Simona a stat departe de tenis aproape doi ani”, a declarat Ion Țiriac, oarecum pesimist vizavi de revenirea Simonei în top.

Bilanțul pe 2024: 26 de puncte și locul 879 WTA

După turul 2 la Hong Kong, Simona a intrat în Top 1000, pe locul 879, cu 26 de puncte. De la revenirea din martie, a obținut 10 puncte la Miami, unde a pierdut în primul tur, un punct la Paris, unde s-a retras tot în primul tur, și 15 puncte după calificarea în turul 2. A jucat patru meciuri și are o singură victorie. Dacă o învingea ieri pe Blinkova, acumula 38 de puncte și ar fi urcat pe locul 768 în lume. 

Deocamdată nu și-a anunțat participarea la niciun alt turneu în acest an, însă, dacă nu survine vreo accidentare, va juca la Cluj, la „Transylvania Open”, în perioada 3-8 februarie, un turneu WTA 250. Evident că atât ea, cât și fanii ei speră ca acest turneu, unde va avea un puternic suport al publicului, să fie semnalul revenirii în elită.

×