Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu s-a calificat, alături de poloneza Katarzyna Piter, în finala probei de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, sâmbătă, la Arenele BNR din Capitală, după ce s-a impus cu 6-4, 7-5 în faţa favoritelor numărul doi, Paula Kania (Polonia)/Barbora Krejcikova (Cehia).
Cadanţu şi Piter au obţinut victoria într-o oră şi 40 de minute.
Cadanţu (211 WTA la dublu) mai are un titlu WTA la dublu în carieră, în 2014, tot la Bucureşti, şi o finală jucată în 2012, la Fes (Maroc).
Perechea româno-poloneză şi-a asigurat un cec de 6.400 dolari şi 180 de puncte WTA, iar în finala de duminică va înfrunta cuplul Jessica Moore (Australia)/Varatchaya Wongteanchai (Thailanda).
AGERPRES