x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Limoges

Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Limoges

06 Noi 2018   •   09:21
Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Limoges
Sursa foto: David Iliff

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, luni seara, în optimile de finală ale turneului WTA de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari, după ce a trecut cu 6-2, 7-5 de unguroaica Greta Arn.

Ana Bogdan (25 ani, 71 WTA), a patra favorită a competiţiei, s-a impus într-o oră şi 20 de minute, în faţa unei adversare venite din calificări, Greta Arn (504 WTA) având 39 de ani.

Românca a reuşit 7 aşi şi nu şi-a pierdut serviciul niciodată, salvând cele trei mingi de break pe care le-a avut Arn.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 1.613 euro şi 15 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe americanca Jamie Loeb (23 ani, 183 WTA).

Principala favorită a turneului este Mihaela Buzărnescu, ea urmând să joace miercuri în primul tur, contra luxemburghezei Mandy Minella.

Marţi vor debuta la Limoges alte două românce: Monica Niculescu, a cincea favorită, o va înfrunta pe bulgăroaica Viktoria Tomova, iar Alexandra Dulgheru va juca împotriva unei adversare venite din calificări, Renata Voracova (Cehia).

Principalele favorite la dublu sunt Buzărnescu şi Niculescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ana Bogdan