Jucătorul suedez de tenis Robin Soderling, favorit numărul 4, a fost eliminat în optimi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce a fost învins de ucraineanul Alexandr Dolgopolov, scor 1-6, 6-3, 6-1, 4-6, 6-2.
Tot în optimi, liderul mondial şi principalul favorit, spaniolul Rafael Nadal, l-a învins pe croatul Marin Cilic (numărul 15), scor 6-2, 6-4, 6-3. În sferturi la Australian Open au mai acces britanicul Andy Murray (numărul 5), care l-a învins pe Jurgen Melzer (Austria/numărul 11), scor 6-3, 6-1, 6-1, şi spaniolul David Ferrer (Spania/7), care a trecut de canadianul Milos Raonic, scor 4-6, 6-2, 6-3, 6-4.
La feminin, Vera Zvonareva (Rusia/numărul 2) a învins-o pe Iveta Benesova (Cehia), scor 6-4, 6-1. Agnieszka Radwanska (Polonia/numărul 12) a trecut de Peng Shuai (China), scor 7-5, 3-6, 7-5, iar Kim Clijsters (Belgia/numărul 3) a eliminat-o pe rusoaica Ekaterina Makarova, scor 7-6 (7/3), 6-2.
De asemenea, Flavia Pennetta (Italia, numărul 22) a fost învinsă de jucătoarea cehă, Petra Kvitova, favorita numărul 25, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3.