x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Eurobasket 2015. Baschet feminin: România, învinsă și de Franța

Eurobasket 2015. Baschet feminin: România, învinsă și de Franța

15 Iun 2015   •   08:36
Eurobasket 2015. Baschet feminin: România, învinsă și de Franța
Sursa foto: epochtimes-romania.com

Naționala feminină de baschet a României a fost învinsă de Franța, vicecampioana europeană, cu scorul de 76-67 (20-18, 17-22, 17-20, 22-7), duminică, în Sala Sporturilor ''Constantin Jude'' din Timișoara, într-un meci din Grupa A a Campionatului European - Eurobasket 2015, competiție găzduită împreună cu Ungaria. Tricolorele au fost foarte aproape de un rezultat mare, după ce au controlat mai bine de trei sferturi din meci.

Citeşte şi Eurobasket 2015. Româncele, învinse de Muntenegru încă de la debut

Diferența s-a făcut pe final, când jucătoarele noastre și-au pierdut din concentrare, iar Franța, mai experimentată și mai valoroasă, a recuperat diferența și a câștigat fără emoții.

România conducea cu 65-56 cu 7 minute și 15 secunde înainte de final, dar au urmat șase minute în care nu a reușit nici măcar un coș, în timp ce Franța a înscris 15 puncte, scorul fiind de 71-65 când mai era circa un minut de disputat. Oaspetele s-au impus în cele din urmă cu 76-67, iar România are nevoie de o victorie la 14 puncte cu Cehia, luni, în ultimul meci, pentru a trece de faza grupelor.

Selecționerul Florin Nini a folosit lotul: Claudia Pop 14 puncte, 4 recuperări, Andrea Olah 1 rec, 2 pase decisive, Sonia Ursu 1 rec, Annemarie Părău 2 p, 3 rec, 5 pd, Elisabeth Pavel 7 p, 8 rec, Gabriela Irimia 10 p, 4 rec, Florina Pașcalău 11 p, 5 rec, 1 pd, Alina Crăciun, Adina Stoiedin, Ancuța Stoenescu 14 p, 2 pd, Gabriela Mărginean 9 p, 5 rec, 3 pd.

Pentru Franța, pe lângă jucătoarea română Ana Căta-Chițiga 2 p, 2 rec, 1 pd, au mai evoluat Isabelle Yacoubou 8 p, Endene Miyem 14 p, 2 rec, Diandra Tchatchouang 5 p, 5 rec, 1 pd, Sandrine Gruda 16 p, 9 rec, 3 pd, Olivia Epoupa 2 rec, 1 pd, Céline Dumerc 7 p, 2 rec, 8 pd, Sarah Michel 3 p, 3 rec, 2 pd, Gaelle Skrela 2 p, 3 rec, 1 pd, Hélena Ciak 2 p, 3 rec, 1 pd, Paoline Salagnac 17 p, 3 pd.

În celălalt meci al zilei în Grupa A, Muntenegru a dispus de Ucraina cu 84-71 (25-21, 24-14, 18-27, 17-9).

Muntenegru este prima, cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de Franța, 6 p (3 j), Ucraina, 5 p (4 j), Cehia, 4 p (3 j), România, 3 p (3 j).

În Grupa B, găzduită de Arena Sporturilor "Antonio Alexe" din Oradea), Italia a întrecut Polonia cu 66-55 (17-22, 18-9, 16-20, 15-4), iar Turcia a dispus de Grecia cu 61-50 (14-13, 11-17, 16-6, 20-14). Belarus ocupă primul loc, cu 6 puncte (3 j), urmată de Grecia, 5 p (3 j), Turcia, 5 p (3 j), Italia, 4 p (3 j), Polonia, 4 p (4 j).

În Grupa C (Szombathely), Serbia a întrecut Marea Britanie cu 76-54 (21-12, 15-14, 28-12, 12-16), iar Rusia a cedat în fața Letoniei cu 62-68 (15-22, 16-14, 17-11, 14-21). Serbia este prima, cu 6 puncte (3 j), urmată de Letonia, 6 p (4 j), Rusia, 5 p (3 j), Croația, 4 p (3 j), Marea Britanie, 3 p (3 j).

În Grupa D (Sopron), Lituania a dispus de Suedia cu 70-68 (15-17, 18-12, 28-22, 9-17), iar Spania, campioana en titre, a surclasat Ungaria, echipa gazdă, cu 69-46 (21-13, 13-13, 10-15, 25-5). Pe primul loc se află Spania, cu 6 puncte (3 j), urmată de Lituania, 6 p (4 j), Slovacia, 3 p (5 j), Suedia, 4 p (3 j), Ungaria, 3 p (3 j).

Luni au loc ultimele meciuri din prima fază a grupelor:

Grupa A (Sala Sporturilor ''Constantin Jude'' — Timișoara): Franța — Muntenegru (18,00), România — Cehia (20,30)

Grupa B (Arena Sporturilor "Antonio Alexe", Oradea): Belarus — Grecia (18,00), Turcia — Italia (20,30)

Grupa C (Szombathely): Croația — Marea Britanie (17,30), Serbia — Rusia (20,00)

Grupa D (Sopron): Spania — Suedia (17,30), Slovacia — Ungaria (20,00)



×
Subiecte în articol: baschet Eurobasket 2015 infrangere