Biatlonul mondial este zguduit din temelii de scandalul de dopaj în care este implicat lotul naţional al Rusiei. Rezultatele sportivilor ruşi au fost anulate, iar IBU a declarat-o pe românca Eva Tofalvi învingătoare în etapa de Cupă Mondială ce a avut loc în luna decembrie a anului trecut la Hochfilzen - Austria.
Ieri-dimineaţă, în Coreea de Sud, la Pyeongchang, Uniunea Internaţională de Biatlon a anunţat în mod oficial că Albina Akhatova, Ekaterina Iourieva şi Dimitri Yaroshenko au fost depistaţi pozitiv la controlul antidoping. Cei trei biatlonişti din Rusia urmează să fie suspendaţi pentru următorii doi ani, deoarece s-au dopat cu "cera", o substanţă interzisă în lumea sporturilor de iarnă. Albina Akhatova a devenit cunoscută românilor după ce în luna decembrie a anului trecut a câştigat proba individuală din cadrul etapei de Cupă Mondială desfăşurată la Hochfilzen - Austria. Atunci, pe locul doi, s-a aflat Eva Tofalvi. În urma anunţului de ieri, sportiva noastră a fost declarată câştigătoarea cursei, ea devenind prima româncă învingătoare într-o etapă de Cupă Mondială la sporturi de iarnă. Condiţiile de concurs la
Campionatul Mondial de Biatlon ce a început ieri în Coreea de Sud nu sunt deloc bune. "Plouă torenţial şi nici măcar nu ne putem antrena. Te uiţi la pârtie şi vezi cum se topeşte zăpada", a declarat Marton Simon, antrenorul personal al Evei Tofalvi. La "mondialele" de schi alpin, braşoveanul Ioan Nan a abandonat în cadrul probei de Slalom Uriaş încă din manşa întâi. "Am întârziat într-un viraj şi nu am mai prins o poartă. Am schiat bine, aşa mi-a zis antrenorul Florin Cristea. La ultimul timp intermediar aveam o întârziere de 3 secunde, ceea ce însemna locul 25. Dacă terminam cursa, cred că prindeam şi manşa a doua, unde au voie să participe numai primii 30 de schiori", a declarat Ioan Nan. Medalia de aur i-a revenit lui Carlo Janka. Astăzi, cu începere de la 11:15, în direct la Eurosport România, are loc proba feminină de slalom.
Condiţii foarte bune pe Valea Jiului
Condiţiile de schi în staţiunile de pe Valea Jiului sunt foarte bune în acest week-end. "Calitatea pârtiilor poate fi apreciată la trei stele. Zăpada a fost bătătorită, iar acum se poate schia fără probleme", a declarat şeful Salvamont Straja, George Resiga. Salvamontiştii se asteaptă ca astăzi şi mâine în Masivul Vâlcan să ajungă 3.500 de persoane. Aproape toate locurile de cazare au fost rezervate, cele disponibile fiind la pensiunile din Lupeni. La Straja sunt programate în acest week-end Cupa Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului şi Cupa Energeticianului. Cu toate că în staţiune se poate ajunge cu maşina, salvamontiştii le recomandă şoferilorsă-şi lase autoturismele în parcările din Lupeni şi să urce cu telescaunul, pentru a evita aglomeraţia şi tamponările uşoare ce ar putea apărea din cauza derapajelor.
În Parâng, stratul de zăpadă măsoară 40 de centimetri. Turiştii care pătrund cu ATV-urile sau cu alte tipuri de vehicule pe pârtiile de schi din staţiunile montane riscă să primească din partea jandarmilor montani amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei. De asemenea, este interzis accesul săniilor sau al altor dispozitive improvizate pe pârtii, sancţiunile în aceste situaţii fiind cuprinse între 25 şi 200 de lei. "Jandarmii montane recomandă turiştilor să respecte regulile stabilite pentru utilizarea pârtiilor de schi, să nu intre pe acestea fără un echipament adecvat, cu ATV-urile sau alte vehicule. De asemenea, îi sfătuim pe turişti să nu coboare cu săniile pe pârtiile sau traseele amenajate pentru schiul de agrement, deoarece ar putea să-i accidenteze pe schiori", a precizat Răducu Nicolae, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Montane din judeţul Hunedoara.
Amatorii de la free-style pot merge astăzi la Sinaia, acolo unde are loc etapa a doua din cadrul Try to Fly Tour.
Organizatorii promit premii de mii de euro şi chiar o tură cu elicopterul pentru o partidă de snowboard în zona Bâlea Lac. În Poiana Braşov sunt cele mai bune condiţii de schi din acest sezon. Stratul de zăpadă are aproape un metru grosime. Ninsorile îşi fac de cap în toată Europa.
Meteorologii au instituit cod galben de ninsoare în Germania, Cehia, Finlanda, Italia, Polonia şi Slovacia. Peste Ungaria este instituit cod roşu, dar vecinii noştri de la vest au un regim mult mai sever decât cel existent la nivel european. Practic, ninsorile nu sunt deloc mai puternice decât cele prognozate în celelalte state din zona Europei Centrale.
Îşi botează fiul în biserica de gheaţă de la Bâlea Lac
O familie din oraşul Avrig îşi va boteza azi copilul în singura biserică de gheaţă din România, cea aflată la peste 2.000 de metri altitudine la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, unde zăpada măsoară, în prezent, peste doi metri. "Este primul copil botezat în acest an în biserica de gheaţă, unde au mai avut loc botezuri şi cununii. Ne bucurăm că familia a ales acest loc deosebit pentru eveniment", a declarat primarul oraşului Avrig, Arnold Klingeiss. Stephan, în vârstă de aproape 9 luni, va fi botezat de preotul evanghelic din comuna Cârţa, Michael Stefan Reger.După oficierea slujbei, familia şi cei 40 de invitaţi vor sărbători evenimentul la restaurantul Cabanei Bâlea Lac, aflată în vecinătatea bisericii de gheaţă. Stephan este cel de-al doilea copil botezat la biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, după ce primarul Avrigului, Arnold Klingeiss, patron al Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac, şi-a botezat şi el băiatul, în anul 2007, în biserica îngheţată. Singura biserică de gheaţă din România a fost sfinţită la 6 ianuarie de trei prelaţi de la cultele romano-catolic, greco-catolic şi evanghelic. Pentru construcţia bisericii de gheaţă au fost necesare câteva tone de gheaţă luate din Lacul Bâlea. Clădirea inedită, cu o suprafaţă de 40 mp, a fost ridicată în zece zile, având altarul format dintr-o sculptură în gheaţă, care îl înfăţişează pe Iisus răstignit pe cruce. În biserica de gheaţă încap maximum 30 de enoriaşi. Accesând secţiunea Camere Live de pe site-ul www.jurnalul.ro puteţi vedea ce se petrece în timp real la Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Poiana Braşov, Băile Harghita, Băile Homorod, Piatra Neamţ, Vatra Dornei, Borşa, Cavnic, Şuior, Arieşeni, Bâlea Lac, Parâng, Straja, Pasul Tihuţa, Bucureşti, Craiova, Braşov, Olimp şi Mamaia. Dacă mergi la schi, trimite fotografiile tale la sorin.anghel@jurnalul.ro şi te răsplătim cu CD-uri şi DVD-uri din colecţia Jurnalul Naţional.
Citește pe Antena3.ro
Foto: Reuters