x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Bilanţ de final: rămânem cu speranţele

Bilanţ de final: rămânem cu speranţele

de Sorin Anghel    |    02 Mar 2010   •   00:00
Bilanţ de final: rămânem cu speranţele

Comparativ cu ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice, România poate spune că a înregistrat un plus în ceea ce priveşte sporturile de iarnă. Rămânem cu speranţele, însă medaliile atârnă de gâtul altora. Este exagerat totuşi să privim cu dispreţ rezultatele de la Vancouver.



SCHI ALPIN
Accidentată în timpul cursei de Coborâre, Edit Miklos a trecut pe lângă o şansă mare. Ea pleacă acasă cu o întindere de ligamente. A scăpat ieftin dacă ţinem cont că în momentul căzăturii a rupt trei garduri. Relaţia proastă cu federaţia şi cu antrenorul Florin Cristea, precum şi absenţa lui Jurgen Alben, cel cu care se pregăteşte în Austria, ar fi explicaţiile celor din jurul lui Miklos pentru şansa ratată în Canada.

Sportiva de la Dinamo plăteşte tribut şi pentru lipsa de diplomaţie de care suferă. În ultimii ani s-a certat cu toată lumea. "Eu sunt Edit Miklos" este propoziţia pe care o foloseşte de cele mai multe ori atunci când ceva nu-i convine. Ioan Nan s-a ales cu locul 49 la "uriaş", în vreme ce la Slalom a abandonat, lucru care i s-a întâmplat şi lui Dragoş Staicu la Coborâre.

BIATLON
România a obţinut un rezultat mare la ştafetă. Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea şi Reka Ferencz au venit pe locul 10, alegându-se cu câte 5.000 de euro din partea COSR. Tofalvi a încercat să dea marea lovitură la 15 km - Individual, probă la care a venit pe locul 11. Urmează schimbări importante în echipa feminină care concurează etapă de etapă în Cupa Mondială.

BOB, SANIE, SKELETON
Nicolae Istrate şi Florin Crăciun sunt românii care au intrat în istorie la Vancouver. Au venit pe locul 11 în proba de bob - două persoane - masculin. La skeleton, Maria Mazilu s-a clasat pe ultimul loc, dar aşteptările nu puteau fi mai mari din moment ce vorbim despre un sport nou. La sanie e frumos, dar parcă lumea nu s-a mai putut bucura după ce georgianul Nodar Kumaritashvili şi-a pierdut viaţa la unul dintre antrenamentele oficiale. De accidentări nu a scăpat nici delegaţia României. Violeta Strămăturaru nu a mai concurat după ce a căzut serios la o şedinţă de pregătire, în vreme ce sora ei, Raluca (locul 21), şi Mihaela Chiraş au avut şi ele probleme cu sania.

SCHI FOND
N-a urcat pe podium, dar a impresionat! Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a declarat după cursa de 30 km - Pursuit că Paul Pepene (foto - locul 29) va beneficia de un program special de pregătire în următorii patru ani. Sportivul de la Dinamo este campion mondial U23, dar are multe griji. Destinul său sportiv se află acum în mâinile şefilor de club, care trebuie să-l angajeze în Poliţie pentru a-l mai putea motiva în continuare pe cel mai bun fondist din istoria României.

PATINAJ ARTISTIC ŞI SHORT-TRACK
Zoltan Kelemen şi Katalin Kristo, doi debutanţi, ambii din Miercurea-Ciuc. El n-a reuşit să treacă de programul scurt la patinaj artistic, ea şi-a dovedit limitele la short-track, în cursa de 1.500 de metri. Rămân cu experienţa participării la JO.

SKI-CROSS
A fost singură tot timpul. Andra Nedelcu a trecut pe lângă o şansă uriaşă în cursa de ski-cross. Destinul i-a pus piedică înainte de linia de sosire şi a ratat calificarea. În loc de lauri a primit câteva şuruburi ce i-au fost fixate pe tibie în urma accidentării. Fractură de platou tibial şi ruptură de menisc. 12 săptămâni de pauză totală.

×
Subiecte în articol: romania vancouver 2010 bilanţ