Ieri, la amurg, Pământul a fost mai mic, privit de pe fereastră. Doar câteva zile pe an, Bucegii se văd clar din Casa Presei. Dar când se întâmplă e ca şi cum globul se turteşte şi spaţiul se contractă, lăsându-ţi un gol în stomac. Babele şi Omu’ fac cu ochiu’. Linia orizontului nu mai e linie, munţii răsar de-acolo unde nu era nimic, ca şi cum, venind în întâmpinarea week-end-ului frumos, oraşul însuşi s-ar trage înspre Valea Prahovei. Se poate schia doar la Băile Harghita, Cavnic şi Arieşeni.
WEEK-END / Numai trei sunt norocoase
Cavnic, Băile Harghita şi Arieşeni sunt singurele staţiuni din România în care se poate schia în acest week-end, chiar dacă stratul de zăpadă este destul de subţire, iar vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă.Plânge muntele de supărare. Acum o săptămână aproape toate staţiunile au deschis sezonul de schi. Astăzi e durere mare. E sâmbătă, zi de parastas. Iar pârtiile pe care se poate schia pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. Şi suntem totuşi în prima decadă a lui decembrie, nu la sfârşitul lui aprilie. Cei mai necăjiţi sunt locuitorii din zona de sud a ţării, care ar fi vrut să meargă pe Valea Prahovei sau în Poiana Braşov. Din păcate, nu se poate schia pe nici o pârtie, astfel că pentru ei nu rămâne decât bucuria de a vedea la televizor, pe Eurosport, Cupa Mondială de Schi Alpin. Cu începere de la ora 20:00, are loc proba masculină de Super G care are loc la Beaver Creek, în SUA, în vreme ce de la ora 21:30, în direct din Canada, de la Lake Louise, va fi transmisă proba feminină de coborâre, la care va participa şi românca Edit Miklos.
ARDELENI FERICIŢI
Cei mai fericiţi schiori sunt cei din Ardeal, care au la dispoziţie trei staţiuni unde ar putea schia. Băile Harghita îşi merită pe deplin renumele de “Siberia României”. Chiar dacă cerul a fost senin, zăpada nu a dispărut de pe pârtiile de schi, astfel că turiştii pot merge cu încredere în staţiunea situată în apropiere de Miercurea Ciuc. Cele două baby-schiuri de pe pârtia Csipike funcţionează în fiecare zi, între orele 9:00 şi 16:00. Nocturna este pornită abia de la ora 19:00 şi se închide doar după ce pleacă ultimul turist de pe pârtie. Condiţii foarte bune de schi sunt şi la Arieşeni, la limita dintre judeţele Alba şi Bihor. “Au apărut câteva porţiuni cu noroi pe pârtia mare, dar se poate schia. Avem turişti în acest week-end şi vor funcţiona ambele teleschiuri. La noi, pe pârtia mică, e bine deocamdată. E destul de cald, dar să nu fim supăraţi. O să vină o ninsoare cât se poate de repede şi totul va arăta perfect”, a declarat Călin Gligor, de la pârtia Vârtop 2 din Arieşeni. De zăpadă au parte şi schiorii din Maramureş, dar nu la Borşa sau la Mogoşa, staţiuni renumite printre iubitorii sporturilor de iarnă. Pare incredibil, dar pe pârtiile din domeniul schiabil Roata de la Cavnic încă se poate schia. Administratorul a avut grijă de zăpadă, astfel că toţi maramureşenii iubitori de schi şi snowboard vor fi acolo în aceste zile. La Vatra Dornei este zăpadă, dar nu se poate schia deoarece vremea se anunţă caldă şi zona cu noroi de la baza pârtiei Parc 1 s-ar putea extinde. Ieri, în amurg, de la Casa Presei s-a putut vedea Masivul Bucegi în toată splendoarea sa. Pământul a fost mai mic, privit de pe fereastră, fenomen ce se întâmplă doar câteva zile pe an.
De astăzi reapar ninsorile la munte
Meteorologii au veşti bune pentru schiori. Astăzi va ploua în zona montană, dar spre seară vor apărea şi ninsorile în zona Carpaţilor Meridionali. De mâine, vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi, pe arii extinse vor cădea precipitaţii care treptat vor fi mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în zona înaltă. Luni, vremea va continua să se răcească, iar cerul va fi mai mult noros. Local, mai ales ziua, va mai ninge slab. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări în zona înaltă. În majoritatea staţiunilor montane, pe timp de noapte temperaturile vor atinge valoarea de -10°C.Citește pe Antena3.ro