Pugilistul român Lucian Bute şi irlandezul Brian Magee au trecut, în această dimineaţă, cântarul oficial înaintea meciului pentru titlul mondial IBF, care se va disputa la Centre Bell din Montreal.
"Nu am avut probleme în a ajunge la greutatea dorită, sunt plin de energie. Sunt pregătit fizic şi psihic şi aştept cu nerăbdare să urc în ring. Îl respect pe Magee, dar cel mai bun va câştiga" , a declarat Bute cu această ocazie.
"M-am pregătit foarte bine şi l-am studiat pe adversarul meu. E stângaci, ca mine, ceea ce îmi complică puţin tactica. Obiectivul meu este să fac un meci fără greşeală, să domin lupta de la început până la sfârşit. Vreau să câştig toate cele 12 runde", a mai spus campionul român.
Magee, care a avut cu câteva grame mai mult decât Bute, a declarat că presiunea mai mare va fi pe român.
Lucian Bute îşi va pune centura în joc pentru a şaptea oară duminică dimineaţă, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee. Meciul lui Bute cu Magee va avea loc duminică dimineaţă, cu începere de la ora 5.30, şi va fi transmis în România de B1 TV.
Bute, 27 de victorii din tot atâtea partide, dintre care 22 prin KO, va boxa pentru a treia oară la profesionişti împotriva unui pugilist european, după rusul Serghei Tatevosian şi danezul Lolenga Mock. Lucian Bute a câştigat titlul mondial în versiunea IBF la 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute a reuşit să-şi apere cu succes centura în alte şase rânduri. La începutul lunii noiembrie 2010, Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul de televiziune american Showtime.
Brian Magee, în vârstă de 35 de ani, a disputat 38 de partide în carieră, reuşind să câştige 34 (24 prin KO), pierzând trei şi remizând o dată.