x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Continuă seria abandonurilor în Turul Franţei

Continuă seria abandonurilor în Turul Franţei

de Sorin Anghel    |    15 Iul 2011   •   19:25

Germanul Andreas Kloden se adauga si el pe lista rutierilor care au parasit editia din acest a Turului Frantei din motive medicale. Rutierul de la Radioshack a cazut de mai multe ori in etapele desfasurate pana acum, astfel ca a fost nevoie sa se “predea'. Din echipa sa au mai abandonat Janez Brajkovic, Crish Horner si Yaroslaw Popovych. Accidentarea care i-a pus capac lui Kloden – 36 de ani – a avut loc in etapa a 12-a, atunci cand s-a lovit la cotul drept pe o coborare.

Gert Steegmans este al doilea om de la Quick Step care pleaca acasa. “Am o fractura la mana stanga. Pana acum am strans din dinti si am rezistat, dar in aceasta dimineata am cedat. Nu mai pot continua. Imi pare rau! Picioarele imi mergeau bine, dar pe catarari ai nevoie si de brate, deoarece trebuie sa te ridici din sa', a spus Steegmans. Rutierul va merge in Belgia. Acolo el va afla daca trebuie sa se opereze. Lars Boom, de la Rabobank, a abandonat si el.

×