Naţionala de polo a României a debutat cu victorie în Liga Mondială de polo pe apă, învingând, marţi, în deplasare, scor 8-7 (3-3, 1-2, 3-1, 1-1), reprezentativa Rusiei, într-un meci contând pentru grupa a 2-a, din care mai fac parte Turcia şi Muntenegru.
Pentru echipa noastră au marcat Radu 3 goluri, Iosep, R. Georgescu, Ghiban, Matei şi Kalman câte unul.
În următorul meci, programat la Oradea pe 7 decembrie, reprezentativa României va întâlni Muntenegru. Ultimul joc din grupă va avea loc la 24 aprilie 2011.
Din grupa 1 fac parte Serbia, Spania, Germania şi Macedonia, iar în grupa a 3-a, Croaţia, Italia, Grecia şi Olanda. Prima clasată din fiecare serie se va califica la turneul final, la care va mai participa şi echipa naţiunii care va organiza ultima fază a competiţiei.
Ediţia din 2011 a Ligii Mondiale va fi mai importantă pentru toate participantele având în vedere că echipa câştigătoare va obţine şi calificarea la Jocurile Olimpice din 2012, la care vor lua startul 12 reprezentative.
La ediţia din 2009, echipa naţională a României nu s-a calificat la turneul final al Ligii Mondiale, ocupând locul locul 3 în grupa C, cu 9 puncte.