x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi "Dubla" de vis a Serbiei. Novak Djokovici a triumfat la Australian Open, iar naţionala de polo a cucerit titlul european în Olanda

"Dubla" de vis a Serbiei. Novak Djokovici a triumfat la Australian Open, iar naţionala de polo a cucerit titlul european în Olanda

de Mihai Igirosanu    |    29 Ian 2012   •   17:57
"Dubla" de vis a Serbiei. Novak Djokovici a triumfat la Australian Open, iar naţionala de polo a cucerit titlul european în Olanda

Gratie sportului, Serbia a trait o duminica aproape perfecta. Numarul 1 mondial, Novak Djokovici, a cuce­rit pentru al doilea an consecutiv titlul la Australian Open, iar nationala de polo s-a incoronat regina a Europei dupa o finala fratricida cu Muntenegru. Ziua putea sa fie perfecta pentru sarbi, insa echipa nationala de handbal masculin a pierdut, chiar pe teren propriu, la Belgrad, in fata a circa 20.000 de suporteri, finala Campionatului European, 19-21, contra Danemarcei.

Finala recordurilor
Noul rege al tenisului masculin, Novak Djokovici, a adus prima izbanda a sportului din Serbia, dupa cel mai lung meci din istoria turneului de la Melbourne. In finala care a durat 5 ore si 53 de minute, "Nole" l-a infrant pe rivalul sau din ultimii doi ani, spaniolul Rafael Nadal, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5. Finala-thriller a depasit ca durata seminfinala din 2009, dintre Verdasco si Nadal, dar a fost si cea mai lunga finala din istoria turneelor de Grand Slam, de­tronand legendara confruntare dintre Ivan Lendl si Mats Wilander, din 1988, de la US Open, care s-a disputat timp de 4 ore si 54 de minute. In varsta de doar 24 de ani, Novak Djokovici a castigat al treilea Grand Slam consecutiv, dupa Wimbledon si US Open in 2011.

Campioni europeni la polo
La putin timp dupa ce Djokovici se incorona la Australian Open, re­pre­zen­tativa de polo a Serbiei (foto) tri­um­fa si ea in finala CE din Olanda. Po­loistii au trecut in finala de ieri dupa-amiaza de "fratii" si marii ri­vali din Muntenegru, scor 9-8, dupa un meci pe muchie de cutit. Din pacate pentru sarbi, duminica n-a fost una perfecta, pentru ca natio­nala de handbal mas­culin a pierdut finala "europeanului" gazduit chiar de Belgrad, fiind in­vinsa de Danemarca, scor 19-21. Fanii de la e hand­bal au celebrat cu urale victoria lui Novak Djokovici.

×
Subiecte în articol: novak djokovic