x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Grande Boucle est ouvert!

Grande Boucle est ouvert!

de Sorin Anghel    |    29 Iun 2011   •   21:00
Grande Boucle est ouvert!

• Les Herbiers

Regiunea Vendee, situata un pic mai jos de varsarea Loarei in Oceanul Atlantic, este de ieri capitala ciclismului mondial. Oficialitatile locale, impreuna cu organizatorii Turului Frantei, au deschis oficial editia 2011 a Marii Bucle. Evenimentul a adunat mii de curiosi la Parcul Expozitional din Les Herbiers. Dupa discursurile personalitatilor, multimea s-a bucurat de distractia oferita cu ocazia acestei receptii.

Practic, apropierea marelui start a facut ca preturile la cazare sa sara in aer. Drumurile sunt acum mult mai aglomerate din cauza rulotelor care au venit in zona pentru a lua parte la primele etape din Turul Fran­tei.

Vremea s-a racit neasteptat de brusc in Hexagon, astfel ca turistilor le este aproape imposibil sa faca plaja.

Australianul Cadel Evans sustine ca anul acesta va fi mai puternic ca niciodata. Cand spune asta se bazeaza pe faptul ca pregatirea sa din ultimul an a avut ca scop doar cas­ti­garea editiei 2011 a Turului Frantei. 'Totul decurge conform planului. Ma simt mai bine ca niciodata, iar echipa mea este foarte puternica. N-am venit aici ca sa ma clasez pe locul al doilea. Cand iti propui sa ajungi al doilea, si­gur nu reusesti. Eu mi-am propus sa castig', a declarat rutierul de la BMC. Pe langa Alberto Contador si Andy Schleck, Evans considera ca si britanicul Bradley Wiggins are sanse sa castige Marea Bucla.

'Cangurul' s-a declarat incantat de faptul ca de anul viitor echipa australiana Green­EDGE ar putea parti­cipa la Turul Frantei. 'Cat timp nu-l vor transfera pe Contador, vor fi prietenii mei', a glumit Evans, care se inscrie astfel in categoria rutierilor care il considera pe spa­niol drept un dusman de moarte.

×
Subiecte în articol: turul frantei