x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Hănescu şi Tecău au câştigat turneul de dublu de la Acapulco

Hănescu şi Tecău au câştigat turneul de dublu de la Acapulco

27 Feb 2011   •   08:51
Hănescu şi Tecău au câştigat turneul de dublu de la Acapulco
153844-.jpg

Cu doar o săptămână înaintea confruntării cu Argentina din Cupa Davis, Horia Tecău şi Victor Hănescu au reuşit prima victorie în această formulă într-un turneu ATP. Cei doi români au câştigat lejer finala de dublu de la Acapulco (Mexic), după ce au trecut cu 6-1, 6-3 de brazilienii Marcelo Melo şi Bruno Soares.

Hănescu şi Tecău au jucat ultima oară o finală în 2009, la Stuttgart, când au fost învinşi de perechea Frantisek Cermak/Michal Mertinak (Cehia/Slovacia).

Pentru victoria din Mexic, Horia Tecău şi Victor Hănescu vor primi 500 de puncte ATP la dublu şi 78.000 de dolari.

La feminin, Raluca Olaru s-a impus şi ea în proba de dublu, alături de Maria Koriţeva (Ucraina). Olaru şi Koriţeva au învins în finală, cu scorul de 3-6, 6-1, 10-4, cuplul spaniol Lourdes Dominguez Lino/Arantxa Parra Santonja, într-un meci care a durat o oră şi 22 de minute. Pentru câştigarea trofeului, Olaru şi Koriţeva au primit un cec în valoare de 11.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.

×
Subiecte în articol: tenis hanescu tecau sporturi