x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi ȘOC la Australian Open. Iga Swiatek, numărul unu mondial la feminin, a fost eliminată în optimi

ȘOC la Australian Open. Iga Swiatek, numărul unu mondial la feminin, a fost eliminată în optimi

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2023   •   08:06
ȘOC la Australian Open. Iga Swiatek, numărul unu mondial la feminin, a fost eliminată în optimi
Sursa foto: Hepta

Iga Swiatek, numărul unu mondial la feminin, a părăsit Australian Open, după ce a pierdut duminică în turul 4.

Elena Rîbakina a învins-o pe tenismena poloneză de 21 de ani în două seturi, 6-4, 6-4, pe Rod Laver Arena.

Światek era favorită la turneul din acest an, după ce anul trecut a ajuns în semifinale și a câștigat opt titluri în 2022, inclusiv două de Grand Slam, relatează CNN.

Rîbakina, născută în Rusia, dar care reprezintă Kazahstanul din 2018, a câștigat anul trecut la Wimbledon primul său titlu de Grand Slam și primul pentru Kazahstan.

Ea o va înfrunta acum în sferturi pe învingătoarea dintre americanca Coco Gauff și letona Jelena Ostapenko.

Gauff a pierdut în fața lui Światek în finala de la Roland Garros anul trecut, dar a terminat anul 2022 pe locul 7 și este considerată o pretendentă serioasă la toate cele patru turnee de Grand Slam din acest an.

Australian Open 2023 se desfășoară până la 29 ianuarie la Melbourne.

„Am simțit că nu vreau să pierd în loc să vreau să câștig”, Swiatek după eliminarea de la Melbourne

Iga Swiatek a declarat că are nevoie să se reseteze și să redescopere spiritul de luptă de care a dat dovadă anul trecut, după ce principala favorită a fost eliminată duminică din optimi, la Australian Open, în urma unei înfrângeri cu 6-4, 6-4 în fața campioanei de la Wimbledon, Elena Rybakina.

Câștigătoarea în exercițiu a Openului Franței și a Openului Statelor Unite, Swiatek a declarat, citată de Reuters, că presiunea a crescut în ultimele două săptămâni și că a intrat în meciuri sperând să nu piardă, în loc să vrea să câștige.

"Am simțit astăzi că nu am atât de mult de dat de la mine, pentru a lupta și mai mult. Am simțit că am făcut un pas înapoi în ceea ce privește modul în care abordez aceste turnee și poate că mi-am dorit un pic prea mult", a declarat Swiatek reporterilor.

"Așa că voi încerca să mă relaxez puțin mai mult. Asta e tot.

"Am simțit presiunea și am simțit că nu vreau să pierd în loc să vreau să câștig. Așa că pe casta ar trebui să mă concentrez în următoarele două săptămâni".

Swiatek a avut o serie de 37 de victorii anul trecut, înainte de a pierde în turul al treilea la Wimbledon. Ea și-a revenit și a câștigat la Flushing Meadows, dar înainte de Melbourne Park poloneza a spus că și-a irosit prea multă energie făcându-și griji.

"Înainte de US Open am reușit să mă relaxez, pentru că am jucat destul de prost la Toronto și Cincinnati, iar asta m-a ajutat să mă resetez și să încep US Open fără să am așteptări prea mari de la mine", a adăugat ea.

"Aici a fost diferit, așa că nu fac deloc legătura între U.S. Open și această serie. Nu compar această situație cu înfrângerea mea de la Wimbledon".

Swiatek a spus că va învăța din această înfrângere.

"De obicei, dacă întreaga mea experiență la turneu a fost mai grea și apoi s-a întrerupt, sunt capabilă să nu mă concentrez pe faptul că am pierdut meciul, ci pe performanța generală și pe ceea ce se întâmplă cu mine", a spus ea.

"Așa că, de data aceasta, cred că va fi motivant pentru mine și sunt sigură că voi juca următoarele turnee cu ceva pe care să mă concentrez, ceva la care să lucrez și voi merge mai departe."

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Australian Open Iga Swiatek