12 august 2008
ATLETISM. Ieri au ajuns în Satul Olimpic triplusaltistul Marian Oprea şi antrenoarea Doina Anton. Obosit după un drum de
11 ore, vicecampionul olimpic de la Atena şi-a înfrînt dorinţa de trage un pui de somn, pentru a se adapta mai repede la diferenţa de fus orar. "Calificările sînt exact peste o săptămînă, aşa că am destul timp să mă acomodez. Văd că aici este destul de cald şi umezeală, dar acest lucru nu mă deranjează. Mă simt foarte bine şi abia aştept concursul", a declarat Marian Oprea.
DOPAJ. Ciclista spaniolă Maria Isabel Moreno a fost depistată pozitiv cu EPO, la 31 iulie, cu o săptămînă înainte de începerea JO de la Beijing. Comisia de Disciplină a CIO, reunită ieri, a decis excluderea oficială a sportivei de la Olimpiadă. Însă Moreno a părăsit deja Beijing la puţin timp după controlul antidoping, pretextînd o criză de anxietate. Acest caz de dopaj este primul care vizează "perioada olimpică" începută la 27 iulie, la deschierea satului olimpic, şi care se încheie la 24 august. În această perioadă, CIO a prevăzut 1.300 de teste antidoping.
SCRIMĂ. Floretista Cristina Stahl (foto) a părăsit competiţia după un singur meci. Fiica fostei campioane a lumii de acum 30 de ani, Ecaterina Stahl, a întîlnit-o pe nemţoaica Katja Wachter, sportivă aflată mai jos decît ea în clasamentul Cupei Mondiale, în faţa căreia a pierdut fără drept de apel, scor 15-6, spre disperarea antrenorului Petre Ducu, care s-a agitat degeaba pe margine. "M-a lăsat fără replică. Nu am reuşit să fiu lucidă şi să-i anticipez acţiunile. Pe final, cînd nu mai rămăsese prea mult timp, am forţat ca să recuperez, dar ea a fost mereu pe fază şi a punctat. Mărturisesc că de meciul ăsta mi-a fost frică. Mă gîndeam că dacă o bat, îmi va fi mai uşor în turul următor", a declarat Cristina Stahl. Proba a fost cîştigată de italianca Valentina Vezzali, care a învins-o, în finală, cu scorul de 6-5, pe sud-coreeanca Nam Hyun-hee. Vezzali a devenit pentru a treia oară consecutiv campioană olimpică, după succesele de la Atena (2004) şi de la Sydney (2000). Medalia de bronz a fost cucerită de italianca Margherita Granbassi, care a trecut, cu scorul de 15-12, de compatrioata sa Giovanna Trillini.
ATLETISM. Delegaţia nigeriană prezentă la Olimpiada de la Beijing a primit cu mare bucurie vestea că a cîştigat medalia de aur la ştafeta masculină de 4X400 de metri la JO de la Sydney, din anul 2000! După opt ani, Comitetul Internaţional Olimpic a decis să retragă medalia de aur formaţiei americane, în urma a două cazuri de dopaj în cadrul ştafetei SUA. Pe pistă, cursa revenise americanilor, urmaţi de alergătorii nigerieni şi cei din Jamaica, însă ulterior s-a dovedit că doi dintre sportivii din SUA, Jerome Young şi Antonio Pettigrew, consumaseră substanţe interzise.
Citește pe Antena3.ro