x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, învinse în sferturile probei feminine de dublu la Wimbledon

Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, învinse în sferturile probei feminine de dublu la Wimbledon

11 Iul 2018   •   15:57
Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, învinse în sferturile probei feminine de dublu la Wimbledon

Perechea română Irina Begu/Mihaela Buzărnescu s-a oprit în sferturile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a fost învinsă, miercuri, de cuplul Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia), cap de serie numărul 12, cu 5-7, 6-4, 6-4. 

Begu şi Buzărnescu, desemnate capi de serie numărul 15, s-au înclinat după două ore şi 2 minute de joc echilibrat. 

Româncele au avut o singură minge de break, fructificată, în timp ce învingătoarele şi-au creat trei şi au transformat două. 

Begu şi Buzărnescu vor fi recompensate cu un cec de 56.000 de lire sterline şi 430 de puncte WTA la dublu. Buzărnescu şi-a egalat cea mai bună performanţă la dublu la un Grand Slam, realizată luna trecută la Roland Garros. Begu a avut o semifinală la Australian Open anul acesta, dar sfertul de finală este cel mai bun rezultat reuşit la Wimbledon în proba de dublu. http://www.agerpres.ro

×