Sărbătoare mare în delegaţia României prezentă la Jocurile Olimpice de la Vancouver. N-am luat nici o medalie, nu vă speriaţi. Paul Pepene s-a clasat pe locul 29 în proba de 30 km - Pursuit, rezultat ce reprezintă o adevărată performanţă pentru schiul fond românesc. Oficialii COSR s-au arătat încântaţi de campionul mondial U23.
Coborârea băieţilor de la schi alpin era anunţată ca cel mai important eveniment organizat pe zăpada de la Whistler. Se pare însă că adevăratul spectacol s-a înregistrat la probele nordice, iar Pursuitul de 30 de kilometri a fost până acum momentul de glorie al Jocurilor Olimpice.
Efortul a fost atât de mare la această cursă, încât aveai impresia că fiecare sportiv ar vrea să se zidească sub tencuiala de zăpadă apoasă, numai să termine cursa cât mai repede. La start, toţi erau ca brazii. Falnici, dorind să lase impresia că nu-i sperie cei 30 de kilometri de alergare. În realitate, ştiau că vor trebui să se târască spre linia de sosire printre mlaştini de gânduri rătăcite. Fiecare are însă un zâmbet ascuns în inimă. E suficient ca să-i dea putere. Acel senin de pe chipul sportivului este scânteia care se aprinde la întâlnirea cu voinţa.
O CURSĂ NEBUNĂ
Pentru norvegieni şi suedezi, probele nordice reprezintă o joacă la această ediţie a Jocurilor Olimpice. S-au umplut de medalii. Şi e normal, din moment ce au venit în Canada cu o delegaţie în care numărul service-man-ilor este cu mult mai mare decât cel al sportivilor.
Schiul fond este sportul în care ceara de pe schiuri face diferenţa. O cursă este pe jumătate câştigată dacă omul care are grijă de schiuri nimereşte ceara. Noi, românii, avem un service-man, pe Zsolt Antal. Care trebuie să le facă pe toate. Îl mai ajută Gheorghe Stoian şi Daniel Borca, antrenorii din generaţia tânără, oameni care ar da orice ca să mai înveţe câte ceva nou.
Dacă în delegaţia noastră ar fi fost mai mulţi oameni care să muncească pentru sportivi, COSR şi-ar lua înjurături de la toţi "derapatorii" care confundă alunecatul la Predeal cu sportul de performanţă. Suedezii şi-au atârnat de gât aurul şi bronzul, permiţându-i neamţului Tobias Angerer să ia argintul. A fost un podium care s-a decis pe ultimii metri. O cursă nebună, cea mai frumoasă dintre toate cele desfăşurate până acum.
SCHIORUL ACTOR
Spectacolul marilor fondişti s-a potrivit perfect cu rezultatul lui Paul Pepene. Campionul Mondial U23 a croşetat perfect tensiunea evenimentului cu locul 29 pe care l-a obţinut la capătul celei mai tari curse la care a participat vreodată. "Este un sportiv mare. Pur şi simplu m-a impresionat! Va ajunge în primii zece din lume. Îi vom face un program special de pregătire de acum înainte", a spus plin de entuziasm Octavian Morariu, preşedintele COSR, care a urmărit finalul cursei în picioare, iar atunci când sportivul din ţara noastră a trecut linia de sosire l-a "biciuit" cu vorbe frumoase şi i-a fluturat tricolorul.
Tonul l-a dat însă Pepene, care ar fi fost un foarte bun actor dacă nu ar fi ajuns campion. În momentul în care a intrat pe ultima tură, fondistul a fost aplaudat şi încurajat de oamenii din delegaţia României. Deşi "stadionul" fierbea, sportivul a observat gestul şi n-a rămas dator. Le-a făcut cu mâna celor care erau alături de el, vrând parcă să le dea asigurări că este pe drumul cel bun. Şi nu i-a minţit deloc. A spus adevărul cu schiurile sale.
Un loc 29 pentru care toată delegaţia României s-a bucurat ca la nuntă. Octavian Morariu şi Ioan Dobrescu au dat fuga la cabine ca să împartă în stânga şi în dreapta felicitări celor care au muncit alături de Paul Pepene. Au sperat că-l vor vedea la faţă şi pe sportiv, numai că profesionalismul nu l-a lăsat pe campionul mondial să plece de pe pârtie. Imediat după cursă a efectuat încă un antrenat de "revenire". E semnul clar că nu-l ia valul prea uşor, iar locul 29 într-o probă infernală la Olimpiadă reprezintă doar un pas spre momentul visat de Puiu Gaspar. "În 2014 se va bate la medalii. Trebuie doar să ştim cum să-l creştem", este de părere oficialul FRSB.
CONCUREAZĂ LA ECHIPE
Celălalt român care a luat startul în proba de Pursuit a fost Petrică Hogiu. Sportivul legitimat la CSI Vatra Dornei a abandonat însă în prima parte a traseului, preferând să-şi conserve energia pentru cursa de ştafetă, care va avea loc astăzi. Vicecampionul mondial va pleca primul în cursă, urmând ca schimbul al doilea să fie asigurat de Paul Pepene. Cei doi fondişti sunt singurii sportivi români care vor lua startul astăzi în competiţiile ce se desfăşoară cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Vancouver. Semifinalele vor începe la ora locală 11:35, 21:35 la Bucureşti. Finala, unde Hogiu şi Pepene au şanse minime de calificare, are loc cu începere de la ora locală 13:25, 23:35 la Bucureşti.
DANIEL BORCA: "ARE PSIHIC DE CAMPION"
A fost cu el zi de zi în ultimii patru ani. A ştiut când să-l lase liber şi l-a oprit când a dat senzaţia că are derapaje. Nu i-a fost deloc uşor să lucreze cu un copil introvertit. Dar şi-a dovedit valoarea ca antrenor, ca pedagog şi ca om. Daniel Borca este prima persoană pe care Paul Pepene trebuie să o arate atunci când este întrebat despre cei care i-au marcat destinul.
● Jurnalul Naţional: Domnule Borca, felicitări pentru rezultat!
● Daniel Borca: Mulţumesc, dar cel care merită felicitările este Paul Pepene. Este rezultatul lui. Noi, antrenorii şi toţi cei care muncim în jurul său, ne mulţumim cu faptul că el se bucură de acest rezultat pe care trebuie să-l considerăm unul uriaş.
● Explicaţi de ce este considerat o performanţă acest loc 29.
● Paul Pepene este sportivul cu cele mai importante rezultate din istoria schiului fond din România. A bătut record după record, iar luna trecută a cucerit titlul mondial. Acum, la Olimpiadă, s-a bătut cu cei mai mari fondişti din lume. Deocamdată, lumea din România nu realizează cât de important este acest loc 29. Noi suntem doar o mână de români care facem schi fond. Am demonstrat însă că avem talente şi trebuie să le preţuim. Pepene nu făcea acest rezultat mare dacă nu ar fi avut condiţii. El a arătat că putem face performanţă şi în România.
● Octavian Morariu a spus că Paul poate ajunge în primii zece fondişti din lume şi că COSR îi va asigura un program special de pregătire.
● Vorbele domnului Morariu valorează cât o medalie. Îmi pare foarte bine că i-a plăcut de Paul. După cursa de 15 km, Jocurile Olimpice păreau o pălărie prea mare pentru el. Dar Paul nu a mers rău nici acolo, numai că lumea ar fi vrut mai mult de la el după ce a devenit campion mondial. Campionatul Mondial de juniori nu se poate compara cu Jocurile Olimpice. Diferenţa este mare. Pe mine mă bucură faptul că Paul se concentrează în continuare şi nu este visător. Este o fire veselă, dar are psihic de campion. Trebuie să speculăm lucrul acesta şi să scoatem din el un mare sportiv. Va fi foarte important rolul antrenorilor în cariera sa.