Ardelenii nu se laudă doar cu atitudinea lor. De la o vreme sunt tare mândri şi de pârtiile din Munţii Apuseni. Cea mai importantă staţiune este Băişoara.
Aflată la 50 de kilometri de Cluj-Napoca, localitatea impresionează prin peisajele de care au parte turiştii care ajung aici. Drumul de acces este asfaltat, astfel că nu se întâmplă niciodată ca drumul să fie înzăpezit. În apropiere se mai poate schia pe culmile montane, prin zăpadă neatinsă. O astfel de ţintă este Vf. Buscat. Masivul Muntele Mare este căutat de către iubitorii de munte pentru schi de tură.
PAŞI ÎNAINTE. În ultimii ani, comuna Arieşeni a făcut paşi uriaşi în turismul rural, astfel că pârtiile Vârtop au devenit celebre în toată ţara. Durata medie a sezonului de schi se întinde din luna decembrie până în aprilie. Dacă nu aveţi echipament pentru schi, nu vă faceţi nici o problemă.
Pentru o pereche de schiuri, trebuie să plătiţi 20 de lei pe zi. Un pic mai la vale, la Gârda de Sus, în această iarnă va fi inaugurată o pârtie de schi. Investiţia este una privată şi pare cât se poate de serioasă. Un telescaun second hand, nocturnă şi zăpadă artificială. Toate acestea transformă Gârda de Sus într-un nou punct de atracţie în Apuseni.
IZVORUL MINUNILOR. Staţiunea Stâna de Vale se află în judeţul Bihor, la 70 de kilometri de Oradea. Accesul se face prin Beiuş, pe un drum care trece prin localitatea Budureasa. Locul impresionează prin cantităţile mari de precipitaţii.
Pârtia de schi din staţiune este foarte uşoară, fiind numai bună pentru cei care vor să înveţe să schieze sau să se dea cu placa de snowboard.
Citește pe Antena3.ro