Cu cinci zile inaintea confruntarii dintre Lucian Bute si francezul Jean Paul Mendy, selectionerul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca, si-a dezvaluit marea pasiune pentru box.
Intr-un interviu acordat site-ului lucian-bute.ro, antrenorul reprezentativei Romaniei povesteste, mai intai, cum l-a cunoscut pe Bute.
"L-am intalnit prima data in Statele Unite, acum sapte ani cred. A venit sa vada meciurile echipei nationale de fotbal. Ultima oara cand a venit acasa am stat mai mult de vorba cu el. Cred ca este un om extraordinar".
Piturca vorbeste si despre pasiunea pentru box: "De mic mi-au placut doua sporturi: fotbalul si boxul. Mi-a placut mereu la box faptul ca in ring se confrunta doi barbati si la finalul meciului, dupa ce si-au impartit sute de pumni, cei doi dau mana sau chiar se imbratiseaza. Pe vremea mea il admiram pe Mircea Simon. Apoi mi-au placut Vastag si Doroftei. Din pacate, n-am practicat niciodata boxul. Nu sunt facut pentru acest sport, dar imi place enorm sa-l privesc. Aseara, de exemplu, am vazut meciul lui Klitschko cu Haye".
"Important este sa castige si sunt convins ca va triumfa. Nu conteaza cum. Il felicit ca a tinut sa boxeze in fata romanilor. Mi-am achizitionat un bilet si daca nu voi avea nici o actiune pentru echipa nationala voi veni sa-l sustin pe Lucian", a spus Piturca.