x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Play-out Liga 1. ACS Poli Timișoara - Pandurii Târgu Jiu 0-1. Victorie IMPORTANTĂ pentru echipa din Târgu Jiu

Play-out Liga 1. ACS Poli Timișoara - Pandurii Târgu Jiu 0-1. Victorie IMPORTANTĂ pentru echipa din Târgu Jiu

24 Mai 2017   •   06:01
Play-out Liga 1. ACS Poli Timișoara - Pandurii Târgu Jiu 0-1. Victorie IMPORTANTĂ pentru echipa din Târgu Jiu
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Pandurii Târgu Jiu a învins-o pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 1-0 (1-0), marți seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 12-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Gorjenii au obținut o victorie foarte prețioasă, în fața unei contracandidate la evitarea retrogradării, prin golul marcat de Paul Păcurar (19).

Poli, care a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, după eliminarea lui Pedro Henrique (Poli), a avut două bare în acest meci, prin Gabriel Cânu (38), din foarfecă, și Josip Soljic (45+2).

Antrenorul oaspeților, Flavius Stoican, a fost trimis în tribună pentru proteste (67).

Pandurii a avut două ocazii imense de gol, prin Paul Batin (76, 82).

Pandurii a reușit a treia sa victorie consecutivă, în timp ce Poli nu are nicio victorie în ultimele cinci etape (două egaluri, trei eșecuri). În meciul tur din play-out, Poli s-a impus cu 3-1.

ACS Poli Timișoara — CS Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-1), stadion "Dan Păltinișanu" — Timișoara
A marcat: Paul Păcurar (19).
Cartonaș roșu: Pedro Henrique (Poli, 41).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Mircea Orbuleț (București); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)
Observatori: Ioan Onicaș (Zalău) — CCA, Dan Potocianu (Reșița) — LPF

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Pandurii Târgu Jiu