x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Regele din Saint-Barthélemy

Regele din Saint-Barthélemy

de Mihai Igirosanu    |    26 Ian 2014   •   18:36
Regele din Saint-Barthélemy

Stanislas Wawrinka e noul campion de la Australian Open. Na Li a cucerit trofeul fetelor

Aflat pentru prima oară într-o finală de Mare Şlem, elveţianul Stanislas Wawrinka a reuşit să cucerească ieri trofeul destinat campionului de la Australian Open. Jucătorul care a stat mulţi ani în umbra marelui Roger Federer l-a învins pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-3, 6-2, 3-6, 6-3, după un meci în care marele favorit a acuzat mari dureri la spate în setul doi şI a încheiat aproape în genunchi. Până la confruntarea de la Melbourne, Wawrinka nu reuşise să câştige nici măcar un set împotriva lui Nadal! Jucătorul în vârstă de 28 de ani, care locuieşte într-un micuţ oraş elveţian, Saint-Barthélemy, a devenit cel mai slab cotat favorit care triumfă într-un turneu de Mare Şlem de la argentinianul Gaston Gaudio, în 2004, la Roland Garros. Dacă Nadal va rămâne lider detaşat în topul ATP, Wawrinka a început această săptămână pe locul 3, cea mai bună clasare din carieră. “Rafa, îmi pare rău, sper că problema de la spate să se rezolve, eşti un mare campion şi îţi doresc să ajungi înapoi la cel mai mare nivel”, a declarat învingătorul. Aşa cum era de aşteptat, chinezoaica Na Li a cucerit trofeul la feminin, învingând-o în finală pe slovaca Dominika Cibulkova, cea care o eliminase în sferturi pe Simona Halep, scor 7-6, 6-0.

Tecău şi Mirza au ratat titlul la “mixt”

Făcând pereche cu indianca Sania Mirza, românul Horia Tecău a pierdut ieri dimineaţă finala de dublu mixt a turneului de la Australian Open. Cotaţi cu şansa a şasea la câştigarea competiţiei, Tecău şi Mirza s-au înclinat în două seturi în faţa perechii formate din franţuzoaica Kristina Mladenovici şI canadianul Daniel Nestor, cu scorul de 3-6, 2-6. Pentru Horia Tecău aceasta a fost a doua finală de dublu mixt la Australian Open după cea câştigată în 2012 alături de Bethanie Mattek-Sands din Statele Unite. Altfel, în această dimineaţă, de la ora 11:00, Simona Halep va debuta în turneul de la Paris, întâlnind-o în primul tur chiar pe Kristina Mladenovici, beneficiara unui wild-card.



×