RCJ Farul Constanţa a reuşit să transfere un rugbyst din prima ligă neo-zeelandeză, pe Derek Carpenter, în vârstă de 22 de ani, care a jucat ultima oară la Northland Rugby Union.
"Am reuşit un transfer foarte bun, care, cu siguranţă, ne va ajuta foarte mult în obiectivul pe care îl avem pentru acest sezon. Evoluează ca centru sau uvertură şi deja s-a alăturat lotului nostru care este în cantonament la Covasna. Consider că este un transfer important pentru că este primul jucător care activează în prima ligă din Noua Zeelandă, unde rugbyul este o adevărată religie. Va evolua la Farul în acest campionat şi am profitat de faptul că întrecerea internă din Noua Zeelandă deja s-a încheiat pentru a se pregăti participarea All Blacks la Cupa Mondială. Nu este singurul jucător străin care va ajunge la Farul în această perioadă. În această săptămâna va sosi, dacă se va rezolva în timp util problema cu viza, un alt internaţional namibian după Jantjies", a declarat directorul sportiv al RCJ Farul, Aurelian Arghir.