x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Schi de tură, pasiunea iubitorilor de munte

Schi de tură, pasiunea iubitorilor de munte

27 Noi 2008   •   00:00
Schi de tură, pasiunea iubitorilor de munte

Cei mai buni schiori din România şi cei mai mari iubitori şi cunoscători ai muntelui ajung foarte rar pe pârtie. Ei preferă singurătatea, preferă să se bucure de locuri unice, care sunt numai ale lor. Evită aglomeraţia şi instalaţiile de transport pe cablu. Nu sunt sălbatici, dar aleg să se distreze făcând schi de tură. Este un sport cu totul diferit decât schiul alpin. Se practică în sălbăticie, în locuri în care omul obişnuit nu le vede decât în fotografii.



ŢINUTĂ. Echipamentul are câteva particularităţi care îl fac diferit de cel dedicat schiului practicat pe pârtie. Clăparul are o construcţie aparte, astfel că cel care îl încalţă se poate deplasa mai uşor şi atunci când nu este pe schiuri.

Talpa are o parte din cauciuc, care opreşte alunecarea pe zăpadă. În plus, şi legătura diferă. Ea este una flexibilă, care permite piciorului o fandare mai amplă, astfel că schiorul poate chiar să alerge pe schiuri. E adevărat, lucrul acesta este foarte greu, dar în zonele de plat, pentru a nu fi cuprins de frig, este bună şi o astfel de mişcare.

Schiurile sunt mai uşoare decât cele obişnuite. Asta pentru că se întâmplă ca multă vreme să mergi cu ele în spate. În plus, materialul care compune talpa merge mai mult la "tăvăleală". Când faci schi de tură se poate întâmpla să dai peste pietre, lemne sau chiar de iarbă.  

AJUTOR. Pentru că se practică în zone sălbatice, turistul trebuie să urce pantele folosindu-se de echipamentul din dotare. Pe talpa schiului se lipeşte un material sintetic care are aceleaşi proprietăţi ca pielea de focă. Astfel este împiedicată alunecarea şi ascensiunea este una mult mai uşoară. Şi hainele diferă. Cel care face schi de tură o să fie preocupat doar de calitatea materialelor, combinaţiile de culori neavând nici o importanţă. Important este cum te simţi tu, pentru că muntele este numai al tău.

×
Subiecte în articol: schi&snowboard