Înfrângere de răsunet suferită azi de Serena Williams, numărul 1 mondial, în faţa Simonei Halep. Jucătoarea noastră a învins-o pe Williams în două seturi senzaţionale, 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor de la Singapore.
"Am avut o prestaţie jenantă. Abia aştept să mai joc cu ea să-mi iau revanşa! Simona a jucat foarte bine. Personal, n-am mai văzut-o niciodată jucând aşa. A dat tot ce are mai bun în fiecare lovitură. A jucat foarte, foarte bine. M-am antrenat foarte bine şi am lovit mingea foarte puternic. Dar ea a luat mingea foarte repede şi a jucat foarte, foarte solid. Simona a evoluat foarte mult, am urmărit multe meciuri ale ei, după cum am mai spus nu am mai văzut-o jucând atât de bine. Simona a jucat incredibil, cred că e cel mai bun meci al carierei. Sinceră să fiu abia aştept următoarea noastră întâlnire pentru că m-a făcut să-mi doresc să merg acasă să mă antrenez, special pentru ea", a declarat Serena Williams, potrivit The Guardian.