Simona Halep, numărul doi mondial, a devenit a treia jucătoare de tenis calificată la Turneul Campioanelor de anul acesta de la Singapore (20-26 octombrie), Finalele WTA, competiţie la care vor participa cele mai bune opt jucătoare, respectiv perechi de dublu ale anului în curs. Halep se alătură, astfel, americancei Serena Williams şi rusoaicei Maria Şarapova, calificate anterior.
''Sunt fericită că m-am calificat pentru Finalele WTA. E un vis împlinit pentru mine, deoarece acolo merg cele mai bune jucătoare din lume. Ne vedem la Singapore'', a declarat Simona pe site-ul competiţiei.
Halep a înregistrat anul acesta cele mai bune performanţe ale sale la turneele de Mare Şlem - sferturi de finală la Australian Open, finală la Roland Garros şi semifinale la Wimbledon, ajungând la opt titluri WTA câştigate, după turneele de la Doha şi Bucureşti. Constănţeanca a început anul pe locul 11 în ierarhia WTA şi a urcat pe locul doi, cel mai bun ocupat de o româncă în ierarhia feminină.
Halep va fi şi a treia româncă prezentă la Turneul Campioanelor, după celelalte două reprezentante ale ţării noastre care au ajuns în ''top ten'', Virginia Ruzici (actualul său manager) şi Irina Spîrlea.
''Ascensiunea Simonei în ultimii ani a fost incredibilă şi a devenit una dintre jucătoarele de elită ale tenisului'', a afirmat preşedintele WTA, Stacey Allaster.