x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi la Midland

Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi la Midland

11 Feb 2011   •   14:42
Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi la Midland
Sursa foto: /Reuters
151383-519174709-lm2e71k08dk01-rtrmadp-3-tennis-open.jpg

Jucătoarea română Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 5, a fost eliminată în turul doi de la turneul ITF de la Midland (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Cîrstea a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 5-7, 7-5, de sportiva americană Madison Brengle.

În schimb, perechea Irina-Camelia Begu/Elena Bogdan, cap de serie numărul 4, s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Cali (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.

Begu şi Bogdan au învins în semifinale, cu scorul de 6-1, 7-6 (7/3), cuplul Eva Birnerova/Andreja Klepaci (Cehia/Slovenia), cap de serie numărul 2. Româncele vor întâlni în finală perechea Ekaterina Ivanova/Kathrin Woerle (Rusia/Germania).

La simplu, Irina-Camelia Begu a acces în sferturile de finală, după ce a trecut în turul doi, cu scorul de 2-6, 6-0, 7-5, de jucătoarea cehă Petra Cetkovska. Au fost eliminate în turul doi Raluca-Ioana Olaru (scor 2-6, 4-6 cu sportiva germană Kathrin Woerle) şi Alexandra Cadanţu (scor 6-7, 2-6 cu jucătoarea spaniolă Laura Pous-Tio). Begu o va întâlni în sferturi pe Patricia Mayr-Achleitner din Austria, cap de serie numărul 4.

×