Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, s-a calificat, luni, în turul 2 al turneului WTA de la Acapulco (Mexic), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul wtatour.com.
Cîrstea a trecut, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-4, de austriaca Patricia Mayr şi o va întâlni în faza următoare pe câştigătoarea din partida dintre Simona Halep, favorita numărul 5, şi Laura Pous-Tios (Spania).
Tot luni, Mădălina Gojnea a acces pe tabloul principal al competiţiei, după ce a trecut, în turul 3 al calificărilor, cu scorul de 6-1, 6-2, de Stephanie Foretz (Franţa). În runda inaugurală, Gojnea va juca, marţi, în compania jucătoarei Kristyna Pliskova, din Cehia.
Irina-Camelia Begu, favorita numărul 8 în calificări, a ratat calificarea pe tabloul principal, fiind învinsă, în turul trei, cu scorul de 6-3, 6-4, de sportiva ucraineană Lesia Ţurenko (favorita numărul 2).
Pe tabloul principal la Acapulco se mai află românca Edina Gallovits-Hall, care va juca, tot marţi, în primul tur, cu Greta Arn (Ungaria, numărul 3).
În concursul masculin, Adrian Ungur, venit din calificări, a ratat accederea în turul secund după ce a fost învins, luni, cu 6-1, 6-3, de principalul favorit, spaniolul David Ferrer. Pentru prezenţa pe tabloul principal, Ungur a primit un cec în valoare de 7.585 de dolari.
Marţi, Victor Hănescu îl va întâlni în primul tur pe spaniolul Nicolas Almagro, cap de serie numărul 3. Hăne joacă şi la dublu la Acapulco, în tandem cu Horia Tecău. Cei doi vor întâlni în primul tur cuplul Mark Knowles/Michal Mertinak (Bahamas/Slovacia), favoriţii numărul 3.