Perechea Horia Tecau/Robert Lindstedt (Romania/Suedia) a fost invinsa, sambata, cu scorul de 6-3, 6-4, 7-6 (7/2) de cuplul american Bob Bryan/Mike Bryan (SUA), cap de serie numarul 1, in finala de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Meciul a durat o ora si 43 de minute.
Tecau si Lindstedt, cap de serie numarul 8, au disputat si finala de anul trecut la Wimbledon, fiind invinsi atunci de cuplul Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Austria/Germania), care la editia din acest an a fost eliminat, in sferturi, de Bob si Mike Bryan.
Horia Tecau i-a mai intalnit pe Bob si Mike Bryan de trei ori in cariera si a pierdut de fiecare data. In 2006, Tecau si Victor Hanescu nu au dus la capat meciul cu fratii Bryan din cauza accidentarii lui Hanescu, romanii fiind nevoiti astfel sa abandoneze dupa primul set, pierdut cu 2-6, in intalnirea SUA - Romania, din turul intai al Cupei Davis, Grupa Mondiala. In 2009, Tecau si Andrei Pavel au fost invinsi de doua ori, de fiecare data in turul secund, la Roland Garros, scor 1-4, 4-6, si la US Open, scor 6-7 (2), 3-6.
Gemenii Bob si Mike Bryan, liderii ATP la dublu, domina aceasta proba de mai bine de cinci ani. Ei s-au situat pe prima pozitie a clasamentului ATP peste 240 de saptamani si in palmaresul lor figureaza 11 titluri de Grand Slam: cinci la Australian Open, ultimul in acest an, doua la Wimbledon (inclusiv cel din acest an), unul la Roland Garros, trei la US Open. De asemenea, ei au triumfat in 72 de turnee, au obtinut aproape 700 de victorii, ambele performante reprezentand recorduri in ATP, si au castigat impreuna aproximativ 16 milioane de dolari premii, cea mai mare parte a acestei sume numai din proba dublu.
Pentru participarea in finala de dublu, Tecau si Lindstedt vor primi un cec in valoare totala de 125.000 de lire sterline, perechea invingatoare incasand o suma dubla.