x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis/finală ● Gonzalez – Nadal

Tenis/finală ● Gonzalez – Nadal

de Delia Gomoescu    |    16 Aug 2008   •   00:00

Chilianul Fernando Gonzalez s-a calificat în finala probei de simplu masculin din cadrul turneului de tenis al Jocurilor Olimpice, după ce l-a învins în penultimul act al competiţiei, la capătul unui meci dramatic, care a durat aproape trei ore, pe americanul James Blake.



Chilianul Fernando Gonzalez s-a calificat în finala probei de simplu masculin din cadrul turneului de tenis al Jocurilor Olimpice, după ce l-a învins în penultimul act al competiţiei, la capătul unui meci dramatic, care a durat aproape trei ore, pe americanul James Blake. Scorul a fost 2-1 (4-6, 7-5, 11-9). Gonzalez, medaliat cu bronz la simplu şi cu aur la dublu la ediţia precedentă a JO, va juca în finala de la Beijing împotriva noului număr 1 mondial, spaniolului Rafael Nadal. Acesta l-a învins pe sîrbul Novak Djokovic, tot cu 2-1 (6-4, 1-6, 6-4), după două ore de joc. Finala la masculin se va disputa duminică, 17 august. În turneul feminin, jucătoarea sîrbă Jelena Jankovici, numărul unu mondial, a fost eliminată ieri în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Jocurile Olimpice de rusoaica Dinara Safina, care a învins-o cu scorul de 6-2, 5-7, 6-3. În semifinale, Safina o va întîlni pe chinezoaica Li Na.

×
Subiecte în articol: jo 2008