Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 14, a fost învinsă de Daniela Hantuchova (Slovacia), cu 4-6, 7-6 (10), 6-4, marţi seara, în runda inaugurală a turneului WTA pe iarbă de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 665.900 dolari, după un meci care a durat două ore şi 45 de minute.
Begu (24 ani), numărul 30 mondial, a avut o minge de meci în setul al doilea, la scorul de 8-7 în tiebreak, dar a irosit-o, iar apoi Hantuchova (32 ani), aflată pe locul 77 în clasamentul WTA a reuşit să îşi adjudece setul şi să egaleze situaţia. În decisiv, Begu a condus cu 3-1, dar apoi a fost egalată (3-3), pentru ca la 4-3 să rateze trei mingi de 5-3. Hantuchova şi-a făcut serviciul în cele din urmă, a reuşit apoi un break decisiv, încheind setul şi meciul cu 6-4.
Hantuchova a câştigat titlul la Birmingham în 2013, iar în 2011 a fost finalistă. În turul al doilea, Hantuchova o va înfrunta pe neozeelandeza Marina Erakovic. Begu va primi un cec de 2.280 dolari şi un punct WTA.
Sursa - Agerpres.ro